Vineri 10 Mai 2024, Actualizat acum 130 zile 12:00 am

FOTO! Mii de credincioși au participat la slujba de canonizare a Sfinților Putneni, oficiată de Patriarhul României

Foto: Doxologia.ro

Mii de credincioși au participat, duminică, la slujba de canonizare a Sfinților Putneni, oficiată de Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel.

La Mănăstirea Putna a avut loc proclamarea solemnă a canonizării sfinţilor putneni: Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, şi Cuvioşii Sila, Paisie şi Natan.

Alături de Patriarh au slujit: Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacãului, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcop Maramureşului şi Sătmarului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, potrivit Doxologia.ro.

Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, este un dar nepreţuit pe care Dumnezeu l-a făcut poporului român şi Bisericii Ortodoxe. Intrat în viaţa monahală de la 12 ani, a ajuns egumen al Mănăstirii Putna, Episcop de Rădăuţi, Mitropolit al Moldovei (1750–1760) şi a strălucit tuturor prin dragostea şi jertfa pentru oameni, prin râvna pentru Hristos şi Biserică, prin demnitate creştină şi neînfricare întru apărarea adevărului şi a binelui.

Rugăciunile şi activităţile sale au fost îndreptate în primul rând spre binele familiei, creşterea şi educaţia copiilor şi ajutorarea săracilor şi a celor în nevoi. Este al doilea mare ctitor al Mănăstirii Putna şi ctitor la mai multe biserici şi mănăstiri. A tipărit primul Abecedar din Moldova (1755), s-a îngrijit de înfiinţarea Spitalului „Sfântul Spiridon“ din Iaşi (1757) şi a primei şcoli rurale din Moldova, în satul Putna (1759).

Împreună cu Sfântul Iacob, la Putna şi la Sihăstria Putnei au vieţuit Sfinţii Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan.

Cuviosul Sila s-a născut în anul 1697 şi a intrat din copilărie în viaţa monahală, la Schitul Orăşeni din Botoşani. În jurul anului 1714, Cuviosul Sila a venit la Sihăstria Putnei. În 1753, Sfântul Iacob Putneanul l-a rânduit să poarte de grijă părinţilor sihaştri de aici, ascultare pe care a împlinit-o până în 1781. Simţind că se apropie de trecerea din această viaţă, s-a retras şi a mai trăit în această lume doi ani, întru răbdarea neputinţelor trupului şi în rugăciune cu smerenie şi cu mulţumire. În 23 aprilie 1783, Cuviosul Sila şi-a dat sufletul în mâinile Mântuitorului Hristos, după o viaţă în care s-a străduit să Îl slujească întru totul.

Despre Sfântul Paisie, tradiţia spune că era ca un stâlp de foc, sprijinind pe toţi cei din jur ca un povăţuitor adevărat. El primise de la Hristos, Păstorul cel Bun, darul cel mare al înainte-vederii, care, adăugându-se la noianul de virtuţi, l-a făcut să fie cunoscut şi cinstit de către toţi ca un adevărat păstor. În 16 decembrie 1784, Cuviosul Paisie s-a strămutat cu pace la cele veşnice.

Cuviosul Natan s-a născut în anul 1717, în zona Paşcanilor. A intrat în viaţa monahală la Mănăstirea Putna. Aici a fost rasoforit  cu numele Natanail, a fost hirotonit ieromonah şi i s-a dat ascultarea de  eclesiarh. Sfântul Natan a arătat multă osârdie în cele două ascultări pe care le-a împlinit în viaţa monahală: cea de duhovnic şi cea de copist de manuscrise şi alcătuitor de pomelnice. A trecut la Domnul în 26 decembrie 1784.

Sprijinindu-se unul pe altul, în rugăciune şi în ascultare, lucrându-şi fiecare talantul dat de Dumnezeu, Sfântul Mitropolit Iacob şi Sfinţii Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan au reuşit să scrie o pagină sfântă în istoria secolului al XVIII-lea din Moldova.

Sub ascultarea Sfântului Iacob, colaboratori din toate cinurile bisericeşti şi straturile sociale au lucrat împreună spre binele comunităţii şi spre mântuirea lor. Împreună-lucrarea lor reprezintă un model de comuniune între ierarh şi monahi, între cler şi popor, în ascultare şi în dragoste, care a bineplăcut lui Dumnezeu.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 6–7 iunie 2016, a hotărât canonizarea Sfântului Iacob Putneanul şi a ucenicilor săi, Cuvioşii Sila, Paisie şi Natan, vieţuitori la Putna şi Sihăstria Putnei, cu zilele de prăznuire de 15, respectiv 16 mai, potrivit ziarullumina.ro.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. FOTO! Mii de credincioși au participat la slujba de canonizare a Sfinților Putneni, oficiată de Patriarhul României | Moldova24

Lăsați un comentariu

*