Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

Un adolescent de la Seminar, fără permis, a distrus cu un autoturism trei mașini parcate, apoi a dat bir cu fugiții

Un adolescent fără permis a distrus cu un autoturism trei mașini parcate. El a fost identificat de polițiști, joi, dar accidentul a avut loc pe  06 mai, pe str. Aleea Lalelelor, din municipiul Suceava.

Polițiștii Biroului Rutier Suceava au reușit identificarea conducătorului auto, un minor de 17 ani, ce nu posedă permis de conducere şi a pasagerului din autoturism, un minor de 16 ani, din comuna Șaru Dornei, ambii elevi la Seminarul Teologic din municipiul Suceava.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 06.05.2017, în jurul orei 03.40, minorul de 16 ani, a sustras cheile autoturismului proprietatea gazdei sale şi i le-a încredinţat minorului de 17 ani, deși știa faptul că, acesta nu deţine permis de conducere.

Astfel, minorul de 17 ani a condus autoturismul, pe str. Aleea Lalelelor, din municipiul Suceava, iar în zona unui magazin, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a acroşat autoturismele parcate regulamentar, după care, cei doi şi-au continuat deplasarea, parcând autoturismul în apropiere.

„În urma accidentului, a rezultat avarierea celor patru autoturisme, fără victime omeneşti. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ”furt calificat”, ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ”complicitate la furt calificat” și ”instigare la comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural”, se precizează într-un comunicat al Poliției.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Un adolescent fără permis a distrus cu un autoturism trei mașini parcate, apoi a dat bir cu fugiții | Moldova24

Lăsați un comentariu

*