Un minor s-a izbit cu mopedul într-un autoturism

12 mai 2017

Joi, în timp ce conducea mopedul neînmatriculat, pe drumul comunal denumit ”Pârâul Negrei”, din comuna Breaza, un minor de 16 ani, din localitate, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe contrasens, unde, a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de o localnică de 31 de ani.

În urma accidentului, conducătorului mopedului a suferit leziuni ușoare, fiind transportat cu ambulanța la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Vehiculele implicate în accident nu au fost identificate de polițiști la fața locului, ci în curțile unor imobile, la o distanță de aproximativ 200 m de locul evenimentului.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, ce va fi soluționat procedural”, precizează IPJ Suceava.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “Un minor s-a izbit cu mopedul într-un autoturism”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia