Duminică 03 Noiembrie 2024, Actualizat acum 307 zile 12:00 am

Interlop sucevean condamnat la închisoare pentru că l-a împușcat pe vărul său

Foto: Facebook

Unul dintre frații Turu, cunoscuți interlopi din Suceava, a fost condamnat la închisoare pentru că în anul 2012 l-a împușcat pe vărul său pe o stradă din municipiul Suceava. Este vorba despre Decebal Biriș (fost Savu) care a fost condamnat definitiv  la trei ani de închisoare după ce magistrații Curții de Apel Suceava au respins ca nefondat apelul acestuia.

Totodată, instanța „dispune confiscarea sumei de 500 lei de la inculpatul Savu Decebal reprezentând echivalentul în bani al armei de foc semiautomate folosită de acesta la săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat”.

Biriș a mai primit o condamnare de opt ani și șase luni de închisoare în dosarul privind agresarea taximetristului Marius Cozmiuc.

În 2015, Sorin Răuț a fost obligat de instanță la pedeapsa amenzii penale de 3.000 de lei pentru săvârșirea infracțiunii de „portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”, iar Decebal Savu a primit trei ani de închisoare pentru „deținerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept”, „uzul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept” și „vătămare corporală gravă”.

Potrivit anchetatorilor, incidentul a avut loc în iulie 2012, pe strada Universității din municipiul Suceava. Decebal Biriș l-a bătut crunt pe vărul său, Sorin Răuț, din cauza unui conflict mai vechi, și chiar l-a împușcat.

Frații Turu, condamnați la închisoare. Cât vor sta după gratii

Tânăr arestat preventiv după ce s-a aliat cu fraţii Turu şi au agresat un taximetrist

Fraţii din clanul Turu, arestaţi preventiv pentru tentativă de omor

Un fost sportiv sucevean şi soţia lui Traian Turu, reținuţi 24 de ore în cazul tentativei de omor din centrul Sucevei

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*