Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

FOTO! Contrabandist împușcat în timpul unei urmăriri

Un contrabandist a fost împușcat de polițiști în timpul unei urmăriri ca-n filme. Bărbatul de 36 de ani, din comuna Ulma, a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor, având o mașină plină cu țigări de contrabandă.

Totul s-a petrecut vineri seară, când, în timp ce acționa pe raza comunei Brodina, o patrulă din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus a efectuat semnal regulamentar de oprire la două autoturisme de teren înmatriculate în străinătate, suspecte decontrabandă cu țigări, însă conducătorii acestora nu s-au conformat, motiv pentru care polițiștii i-au somat verbal să oprească, dar pentru că nu s-au supus somațiilor, au executat 1 foc de avertisment în plan vertical cu armamentul din dotare, după care, alte 2 focuri înspre pneurile unuia dintre autoturisme, moment în care, cei doi conducători auto au oprit și împreună cu un al treilea bărbat au fugit.

Cei doi conducători auto au fost imobilizați de polițiști, însă pasagerul a încercat să fugă înspre zona împădurită, motiv pentru care, polițiștii l-au somat să se oprească, dar pentru că acesta nu s-a supus, au executat un foc de armă în zona picioarelor, reușindu-se imobilizarea acestuia.

Cele trei persoane au fost identificate de polițiști ca fiind un tânăr de 27 deani, un bărbat de 36 de ani, ambii din comuna Ulma și un bărbat de 32 de ani, din comuna Sucevița.

Întrucât prezenta o plagă împușcată la picior, bărbatul de 36 de ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma verificării zonei în care au fost oprite cele două autoturisme deteren, polițiștii au identificat abandonate 14.470 pachete cu țigări, fără banderole fiscale cu o valoare de piață de 145.000 lei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că autoturismul înmatriculat în străinătate condus de bărbatul de32 de ani, are atribuite alte plăcuțe cu numărul de înmatriculare.

„În cauză s-a dispus reținerea tânărului de 27 de ani pentru săvârșireainfracțiunii de „contrabandă în formă agravantă” și a bărbatului de 32 de ani pentru săvârșirea infracțiunilor de „contrabandă în formă agravantă” și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, cei doi fiind încarcerați în arestul I.P.J. Suceava, după care, au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile”, susține purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, cms. Ionuț Epureanu.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Contrabandiștii prinși cu focuri de armă de polițiști, puși sub control judiciar | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*