Joi 02 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

Accident la Câmpulung! Un tânăr fără permis a fugit de polițiști și a ajuns cu mașina într-un gard

Un tânăr s-a urcat fără permis la volanul unei mașini, iar pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc, deși polițiștii i-au cerut să oprească, el și-a văzut de drum și a ajuns cu mașina într-un gard.

Potrivit unui comunicat al Poliției Suceava, vineri, în timp ce acționa pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc,   un   echipaj   din   cadrul   Serviciului   Rutier   Suceava   a   efectuat   semnal regulamentar de oprire unui autoturism cu număr de înmatriculare provizoriu, însă conducătorul   auto   nu   s-a   conformat,   motiv   pentru   care   s-a   procedat   la   urmărirea acestuia, pe mai multe străzi din localitate.

La un moment dat, autoturismul urmărit a derapat și aintrat în coliziune cu gardul unei locuințe, fără a rezulta victime omenești, ci doar pagube materiale.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul de la volan, identificat ca fiind un localnic de 21 de ani nu posedă permis deconducere  pentru  nici  o  categorie  auto,  iar  autorizația  de  circulație provizorie este expirată din 22.10.2016.

„În   cauză   s-a   întocmit   dosar   penal   sub   aspectul   comiterii   infracțiunilor   de„conducerea   unui   vehicul   fără   permis   de   conducere”   și   „conducerea   unui   vehiculneînmatriculat”, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicat.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Accident la Câmpulung! Un tânăr fără permis a fugit de polițiști și a ajuns cu mașina într-un gard | Moldova24

Lăsați un comentariu

*