Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

Zeci de copii din centrele DGASPC așteaptă să fie adoptați. Vezi câți minori și-au găsit familii în anii trecuți!

Un număr de 38 de copii din centrele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava au fost adoptați anul trecut.

Potrivit unei evidențe a DGASPC, transmisă la cererea SuceavaNews, în anul 2014, s-au deschis proceduri de adopții pentru 58 copii, au fost incredintați în vederea adopției un număr de 29 copii și s-a încuviințat procedura de adopții pentru 40 copii.

În anul 2015,  s-au deschis proceduri de adopții pentru 42 copii, au fost incredintați în vederea adopției un număr de 35 copii și s-a încunviițat procedura de adopții pentru 35 copii.

În anul 2016: s-au deschis proceduri de adopții pentru 44 copii, au fost incredintați în vederea adopției un număr de 38 copii și s-a încuviințat procedura de adopții pentru 45 copii.

În acest an, dintr-un număr de 50 de copii adoptabili a căror procedură de adopție este încă valabilă, 22 sunt băieţi şi 28 sunt fete și se numără 4 grupe de fraţi. Cei mai mulţi copii adoptabili au vârste cuprinse între 0-3 ani – 22 de copii din care 2 copii sunt cu handicap, 16 copii au vârste între 4-6 ani – din care 4 sunt cu grad de handicap, 10 copii au vârste între 7-10 ani şi 2 copii au vârsta de 11 ani.

„Dorim să subliniem faptul că, cu cât familia adoptatoare optează pentru o arie mai largă de copii adoptabili (indiferent de sex, vârstă, etnie sau probleme de sănătate) cu atât perioada de identificare a copilului potrivit va fi mai scurtă și încuviințarea adopției mai rapidă. Marea majoritate a familiilor care vor să adopte, preferă, în principal, copii cu vârste cuprinse între 0- 6 ani, clinic sănătoşi (fără dizabilităţi), o parte optând pentru ”indiferent de sex”. De-a lungul anilor au fost adoptaţi şi copii de etnie rromă, ceea ce înseamnă că nu acesta este impedimentul cel mai mare la a găsi o familie pentru un copil. Vârsta mare a unui copil, mulţi dintre ei depăşind 6 ani, face mai dificilă găsirea unei familii care să-i adopte sau faptul că sunt grupe de fraţi, care îşi doresc să trăiască în continuare nedespărţiţi”, precizează directorul DGASPC Nadia Crețuleac.

Pentru a ajunge părinţi adoptatori, familiile care vor să adopte un copil, se prezintă la Serviciul Adopții și postadopții, li se prezintă o listă cu actele necesare, întocmesc un dosar, urmează nişte cursuri, sunt consiliate, participă la ședinţele de evaluare şi abia după ce întrunesc toate condiţiile legale primesc atestatul de părinţi adoptatori.

Specialiştii din cadrul serviciului consiliază și evaluează fiecare familie care dorește să adopte, din punct de vedere social și psihologic. Raportul final cuprinde informații socio-psiho- medicale rezultate din sedinţele de evaluare și vizita la domiciliu, care conduc la eliberarea atestatului de familie apta să adopte.

Prioritate la adopţie au membrii familiei lărgite a minorului, urmând asistenţii maternali în grija cărora minorii au fost ani de zile şi în cele din urmă, alte familii atestate. Înainte ca un copil să devină adoptabil, asistenţii sociali trebuie să caute rudele copilului până la gradul IV, pentru că mai întâi trebuie făcute toate demersurile de reintegrare a copilului în familie. Demersul de contactare a rudelor începe de la data emiterii hotărârii/sentinţei de plasament la asistent maternal profesionist.

Primii întrebaţi dacă vor să crească respectivul copil sunt bunicii, fraţii şi surorile părinţilor naturali, până la verii primari ai mamei şi ai tatălui. Rudele sunt identificate cu ajutorul Ministerului Afacerilor Interne, prin Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de date.

Asistenţii maternali – „părinţi de profesie” – sunt, de asemenea, printre cei care pot să adopte un copil aflat în evidenţa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava.

Potrivit legii, asistentul maternal îşi exprimă dorinţa de a adopta copilul aflat în îngrijirea sa abia după ce minorul devine adoptabil şi există siguranţa că nu sunt rude până la gradul IV care doresc şi au posibilitatea să adopte copilul. În anul 2016, 3 familii de asistenţi maternali profesionişti au adoptat minori aflaţi pe lista copiilor adoptabili. În anul 2015- 3 minori au fost adoptați de familiile asistenților maternali iar în anul 2014, 1 minor a fost adoptat de familia AMP.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Zeci de copii din centrele DGASPC așteaptă să fie adoptați. Vezi câți minori și-au găsit familii în anii trecuți! | Moldova24

Lăsați un comentariu

*