Angajatorii suceveni riscă amenzi de la 1.500 până la 2.000 lei dacă nu aplică măsuri în perioadele cu temperaturi scăzute pentru protecția angajaților.
Potrivit inspectorului șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, Romeo Butnariu, în perioadele cu temperaturi ce scad sub minus 20 de grade sau temperaturi care, corelate cu condițiile de vânt, pot fi echivalate cu acest nivel, angajatorii sunt obligați să respecte mai multe condiții pentru meținerea stării de sănătate a salariaților care lucrează în aer liber.
„Distribuirea de ceai fierbinte în cantitate de 0,5- 1l de persoană, pe schimb, acordarea de pauze pentru refacerea capacității de termoreglare scop în care se vor asigura spații fixe sau mobile cu microclimat corespunzător, asigurarea echipamentului individul de protecție”, a precizat Butnariu.
Șeful ITM susține, de asemenea, că în situația în care angajatorii nu pot asigura aceste condiții pot decide reducerea duratei de lucru sau chiar întreruperea colectivă a lucrului.