Ședință solemnă a Consiliului Județean Suceava organizată cu prilejul zilei de 28 noiembrie, zi când se sărbătorește Unirea Bucovine cu România. Au fost invitați parlamentari, în sală fiind prezenți doar o parte din cei liberali și anume deputații Sanda Maria Ardeleanu, Ioan Bălan și Radu Surugiu, prefectul județului, Constantin Harasim, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Pimen, vicepreședinții CJ, consilieri județeni, primari și viceprimari, șeful ISU gen de brigadă Ioan Burlui.
La intrarea în Palatul Administrativ, cei prezenți le-au fost puse în piept câte o floare din bentiță tricoloră în interiorul căreia sta scris Ziua Unirii Bucovinei cu România, iar în timpul ședinței solemne primarii au purtat eșarfa tricoloră.
Șeful administrației județene a vorbit despre istoricul acestei zile în detaliu, despre personalitățile care au ținut să aibă loc unirea Bucovinei cu România și despre lupta pe care. au dus-o aceștia pentru a avea loc săvârșirea actului unirii.
Între cei care au luptat pentru unire au fost Iancu Flondor și Ion Nistor iar deliberativul județean a aprobat încă de săptămâna trecută acordarea distincției ce cetățean de onoare al județului sucevean post mortem celor militanți pentru unire. Luni, distincția pentru Iancu Flondor a fost primită de către nepoata acestui,a iar pentru Ion Nistor, aceasta a fost înmânată directorului Muzeului Bucovinei, Emil Ursu dat fiind faptul că rude ale acestuia nu au putut ajunge.