Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

Fotbalist sucevean reținut de polițiști după ce a bătut un arbitru

retinutUn fotbalist sucevean, în vârstă de 19 ani, a fost reținut de polițiștii suceveni după ce a bătut un arbitru la meciul dintre Bucovina Serbăuți și Sporting Poieni Solca. Ionuț Onesim a provocat scandal pe terenul de fotbal din Șerbăuți, pe 30 octombrie, și l-a lovit pe arbitrul Florin Blanaru.

like-facebookIonuț Onesim a primit al doilea cartonaș galben în minutul 90+3 al meciului de atunci, moment în care l-a lovit pe arbitrul Florin Blanaru cu pumnul în fața cu o forță excesivă pro­vo­cându-i acestuia o sângerare nazală. Imediat arbitrul a fluierat întreruperea jocului după care a fost lovit de apro­ximativ 40-50 spectatori care au intrat pe terenul de joc. În apro­piere de vestiare, același Ionuț Onesim l-a lovit din nou pe arbitru, cu pumnul peste ureche.

Arbitrul a depus plângere penală împotriva jucătorului pentru comiterea infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”.

Luni, 07 noiembrie 2016, s-a dispus continuarea urmăririi penale față de tânărul de 19 ani, dar şi faţă de un alt bărbat de 28 ani, din comuna Șerbăuți, pentru comiterea infracțiunilor de „lovirea sau alte violențe” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”, iar jucătorul de fotbal de 19 ani a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul IPJ Suceava,

„Cercetările sunt continuate urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă. Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la comportamentul adoptat în timpul activităţilor sportive, sportivii căpătând deseori rolul de formatori de opinie în rândul tinerilor în special, promovarea fairplay-ului fiind o prioritate a oricărei manifestări sportive”, susține purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, cms. Ionuț Epureanu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*