Vineri 10 Mai 2024, Actualizat acum 130 zile 12:00 am

Muzeul Bucovinei găzduiește patru evenimente importante, luna aceasta. Vezi care sunt!

20161107_095925Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, a anunțat, luni, că în luna noiembrie vor avea loc, la instituția pe care o conduce, patru evenimente care pot fi catalogate fie independente, fie că fac parte din sărbătorirea celor 98 de ani de la unirea Bucovinei cu România care are loc pe 28 noiembrie.

În ordinea cronologică a expozițiilor, prima se referă la o expoziție retrospectivă intitulată „Drumul spre lumină”, ce conține circa 100 de lucrări ale regretatei Angela Bolnavu Pitariu din care 7 sunt tapițerii. Expoziția va fi deschisă în perioada 10 -16 noiembrie.

Cel de-al doilea eveniment este unul aparte, fiind cea mai importantă expoziție care a ajuns până în prezent la Suceava. Manifestarea este organizată de Muzeul Național de Istorie al României în colaborare cu alte 31 de muzee din țară inclusiv al Bucovinei este „Aurul și argintul antic al României” expoziție ce cuprinde 1065 de piese între care 4 piese din Tezaurul de la Pietroasa-celebra „cloșcă cu pui de aur, brățările dacice, coiful de la Coțăpănești, bijuterii, monede, vase, etc, piese care cronologic se încadrează între mileniul V ÎH și secolul VII după Hristos”.

like-facebook„Muzeul Bucovinei a participat la această expoziție cu 10 piese din metal prețios, spun a participat pentru că expoziția s-a deschis pentru prima dată la București și noi am ales să fim cel de-al 12-lea muzeu unde ea se deschide publicului vizitator. Am ales acest lucru din două motive: pe de o parte muzeul nostru era în restaurare pe de altă parte expoziția capătă consistență de la muzeu la muzeu. Vernisajul va avea loc în data de 16 noiembrie,ora 11.00, la deschidere a confirmat că va fi prezent și directorul Muzeului Național al României. Piesele au ajuns deja la Suceava. Expoziția va fi deschisă în sala de pedagogie muzeală și sala de conferințe deoarece au fost necesari 300 de metri pătrați. Este o expoziție foarte mare și ca suprafață, vitrinele fiind asigurate de Muzeul Național de Istorie al României, fiind vorba de securitate maximă și în consecință, noi am făcut tot ce a fost posibil din punct de vedere al prevederilor legale. Din păcate, în conformitate cu contractul valoarea de asigurare este considerată secretă. Asigurarea pieselor a fost făcută de către acest muzeu”,  a spus Ursu.

Cel de-al treilea subiect se referă la expoziția cu vânzare Mineraliada II, de la Muzeul de Științe ale Naturii în intervalul 18-20 noiembrie, în cadrul căreia sunt expuse diverse bijuterii și atectate din pietre semiprețioase.

Cel de-al patrulea eveniment este organizat de Muzeul Bucovinei în parteneriat cu Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava și cuprinde simpozioanele „Artă și civilizație medievală” și „Bucovina -file de istorie”, care marchează Unirea Bucovinei cu România, ambele desfășurându-se în perioada 28-29 noiembrie.

Simpozioanele se desfășoară pe patru secțiuni: istorie veche și arheologie, Evul Mediu, istorie modernă și contemporană și conservare.

Este practic cel mai important simpozion ca participare pe care îl organizează anual cele două instituții. Anul acesta sunt așteptați la Suceava circa 100 de cercetători din România precum și din Ucraina și Republica Moldova. Cu acest prilej, va fi lansată medalia comemorativă „Romstorfer”-100 de ani de la moartea arhitectului austriac căruia îi datorăm începuturile lucrărilor de restaurare la Cetatea de Scaun a Sucevei, săpăturile de la Mănăstirea Putna dar și o serie de restaurări de la Biserica Sf Gheorghe a Mănăstirii Sf Ioan din Suceava, acel acoperiș cu sticlă colorată, Biserica Mirăuți și în zona Neamțului, chiar Mănăstirea Neamțului. O activitate absolut importantă legată de Bucovina, motiv pentru care noi am considerat o datorie morală mai ales că muzeului nostru i se datorează primele colecții au fost constituite de descoperirile făcute la Cetatea de Scaun a Sucevei, cu ocazia cercetărilor începute în 1895. În deschiderea simpozionului va fi vernisată expoziția permanentă sala Ion Nistor. Este unul din corifeii unirii României cu Bucovina și evident Muzeul avea a avut și în vechea expoziție un spațiu separat și mai generos dedicat lui Ion Nistor”,  a conchis Ursu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*