Vineri 03 Mai 2024, Actualizat acum 123 zile 12:00 am

La 23 de ani a făcut de toate. Un sucevean are la activ nu mai puțin de 20 de infracțiuni, printre care și o ucidere din culpă

arestatiUn tânăr, în vârstă de 23 de ani, are la activ nu mai puțin de 20 de infracțiuni. Cea mai gravă este aceea că a produs un accident de circulație care s-a soldat cu moartea unui om.

Adrian Țega, din satul Costileva, comuna Ulma, este cercetat pentru conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, modificarea sau ştergerea urmelor accidentului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, dar și complicitate la infracţiunea de contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat.

like-facebookPotrivit procurorilor, în dimineața zilei de 18 ianuarie 2016, după ce a consumat băuturi alcoolice, a condus un Audi A4, pe un drum de pe raza comunei Ulma, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,20 g/l alcool pur în sânge la prima probă (orele 10,50) şi de 1,05 g/l alcool pur în sânge la cea de-a doua probă (orele 11,50). Apoi, a doua zi, deşi avea permisul de conducere reţinut, a condus autoturismul ale cărui plăcuţe cu nr. de înmatriculare au fost reţinute cu o zi precedentă, pe raza aceleiași localități.

Cu un tupeu fantastic, la data de 31 iulie, Adrian Țega, deşi avea permisul de conducere reţinut, s-a deplasat la volanul unui Mitsubishi Shogun, pe raza  localității Ulma, jud. Suceava, fiind implicat într-un accident rutier soldat cu decesul pietonului T.M., iar în urma producerii evenimentului rutier, a strâns de la faţa locului elementele desprinse din autoturism şi la volanul acestuia a părăsit locul producerii accidentului şi a refuzat să se supună prelevării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Tânărul, în vârstă de 23 ani,  a fost cercetat în stare de arest preventiv, iar, potrivit procurorilor, „a avut o atitudine sinceră pe parcursul urmăririi penale şi a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa”.

Suceveanul a mai fost trimis în judecată într-un alt dosar penal pentru complicitate la  „contrabandă” şi „trecere ilegală a frontierei de stat”, după ce, la data de 03 iunie 2012, a trecut ilegal frontiera de stat din România în Ucraina şi retur şi a asigurat traseul pentru introducerea peste frontiera verde a cantităţii de 4900 pachete de ţigări marca „Viceroy” de provenienţă extracomunitară, cauza aflându-se în prezent pe rolul instanţelor judecătoreşti.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Rădăuţi.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, susține procurorul Andrei Sebastian Bucșa.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*