Urmărire ca-n filme la Marginea, după un tânăr fără permis. S-a oprit cu mașina într-un pod

2 noiembrie 2016

urmarire-politieO urmărire ca-n filme s-a desfășurat, în noaptea de marți spre miercuri, la Marginea după ce un tânăr aflat la volanul unei mașini a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a identificat pe DN 17A, în apropierea unei stații peco din comuna Marginea, un autoturism, al cărui conducător auto, la vederea autospecialei de poliție, a demarat în trombă, motiv pentru care, s-a procedat la urmărirea acestuia cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, pe o distanță de aproximativ 5 km, pe DN 17A și DJ 209K, ocazie cu care, pe fondul vitezei excesive, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu pod.

like-facebookConducătorul auto, ce prezenta leziuni minore, a fost identificat de polițiști ca fiind un tânăr de 21 de ani, din comuna Marginea. La fața locului a intervenit un echipaj medical, însă conducătorul auto a refuzat internarea.

„În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul Poliției.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia