Marti 30 Aprilie 2024, Actualizat acum 120 zile 12:00 am

FOTO! Urmărire după un contrabandist. A abandonat mașina cu țigări și a fugit

tigari-de-contrabanda-in-masina-2Un contrabandist și-a abandonat mașina în care transporta țigări de contrabandă și a fugit de polițiști. În seara zilei de marți,  1 noiembrie a.c., poliţiştii de frontieră din Brodina au depistat în trafic, pe raza localităţii Brodina, un autoturism marca Citroen, despre care existau date că transportă ţigări de contrabandă.

like-facebookLa semnalele regulamentare efectuate de poliţiştii de frontieră, şoferul autoturismului a refuzat să oprească, așa că oamenii legii au pornit în urmărirea maşinii, folosind semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei din dotare.

tigari-de-contrabanda-in-masina-1După o urmărire de aproximativ 1 km, șoferul a oprit, a abandonat autoturismul şi profitând de întuneric a reuşit să fugă în localitate, sărind gardurile gospodăriilor din apropiere.
Maşina era plină cu ţigări de provenienţă ucraineană, fapt pentru care a fost condusă la sediul poliţiei de frontieră, unde în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 12.100 pachete ţigări, marca Marble, de provenienţă ucraineană.

Țigările în valoare de aproximativ 133.100 lei, au fost ridicate în vederea confiscării iar autoturismul în valoare de 8.000 lei a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Brodina.

În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, la final urmând a se lua toate măsurile legale ce se impun.tigari-de-contrabanda-in-masina-3

De asemenea, pe timpul verificărilor s-a constatat faptul că numărul de înmatriculare aplicat pe autoturismul marca Citroen aparține unei alte mașini, fapt pentru care, în cauză se mai efectuează cercetări şi sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism cu număr fals de înmatriculare.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*