Luni 06 Mai 2024, Actualizat acum 126 zile 12:00 am

FOTO! Pădurar cercetat pentru braconaj

arma-braconajUn pădurar, în vârstă de 47 de ani, din comuna Putna este cercetat de polițiști pentru braconaj. Joi seară, poliţiştii au fost informaţi cu privire la faptul că în zona unui drum forestier din comuna Straja, s-a auzit un foc de armă.

like-facebookImediat a fost constituită o echipă operativă, inclusiv cu participarea poliţiştilor specialişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase – IPJ Suceava şi în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit, că un bărbat de 47 ani, din comuna Putna, pădurar în cadrul unui ocol silvic şi posesor al permisului de armă în care are înscrise două arme de vânătoare, în ziua de 27.10.2016, în jurul orei 18.00, s-a deplasat singur, cu autoturismul proprietate pe fondul cinegetic nr. 31, denumit Straja, având asupra sa cele două arme de vânătoare.

vehicul-utilizat-la-braconajAjungând pe drumul forestier „Boul”, a văzut un mascul mistreţ, a oprit maşina, a coborât şi a tras asupra acestuia cu arma de vânătoare, doborându-l, fără a avea autorizație de vânătoare pentru fondul respectiv.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „uzul de armă fără drept” și ,,braconaj”, respectiv „tentativa de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizaţia de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condiţiile legii de gestionar pentru fondul cinegetic respectiv”. Cu ocazia constatării infracțiunii flagrante au fost ridicate şi un cuțit, o toporișcă și cartușe de vânătoare. De asemenea, permisul de vânătoare și cele două arme de vânătoare au fost ridicate pe bază de dovadă, în vederea continuării cercetărilor, acestea urmând a fi examinate din punct de vedere criminalistic. Exemplarul de mistreţ a fost predat A.V.P.S. Lunca Bucureşti”, se precizează într-un comunicat al Poliției Suceava.cutit-braconaj

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*