Luni 06 Aprilie 2020, Actualizat acum 96 zile 12:00 am

 

FOTO! Accident cu patru răniți. O mașină a fost proiectată într-o benzinărie

accident-galanesti-suceavaUn accident cu patru răniți a avut loc miercuri pe DN 2H, în localitatea Gălănești. Patru persoane au fost rănite după impactul dintre un autoturism și o autoutilitară.

Un tânăr șofer de 19 ani, Petrică Coroamă, conducea un autoturism pe DN 2H, iar la un moment dat nu a acordat prioritate în momentul în care a vrut să facă la stânga pe un drum secundar și s-a izbit puternic într-o autoutilitară condusă de Ștefan Daneliuc, de 51 de ani, din Vicovu de Sus.  Autoturismul a fost proiectat într-o benzinărie în urma impactului.

Șoferul, dar și o femeie de 47 de ani și două tinere de 17 și 19 ani care se aflau cu el în mașină au ajuns la spital.

like-facebook„Modulul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Rădăuți şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității Gălăneşti. În urma coliziunii dintre o autoutilitară şi un autoturism a rezultat rănirea a 4 persoane. Acestora li s-a acordat primul ajutor medical, după care au fost transportate la Centrul de Primire Urgențe al Spitalului Rădăuți, pentru investigații suplimentare”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Suceava, plt. adj. Alin Găleată.

Polițiștii continuă cercetările.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*