Joi 09 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

Trimiși în judecată pentru o fraudă de două milioane de lei pentru un proiect cu fonduri europene

audieri-dnaToți cei implicați în proiectul unei ferme de vaci, construită la Bălăceanca cu fonduri de la Uniunea Europeană, au fost trimiși în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Suceava.

Este vorba despre SC Lactis Bălăceana SRL, Viorel Morărașu, Eusebiu-Adrian Catrinescu şi Dumitru Ștefan, cercetați pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei  şi complicitate la infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

like-facebookPotrivit anchetatorilor, în perioada 2010 – 2012, inculpaţii, în calitate de beneficiari, antreprenor, respectiv consultant în cadrul proiectului „Construire fermă vaci, localitatea Bălăceana, judeţul Suceava”, au întocmit în fals şi au depus, la autoritatea contractantă – Agenţia pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (în prezent Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale), o serie de documente false în baza cărora au obţinut, pe nedrept, suma de 2.006.938,63 lei (516.526,28 lei – tranşa 1 plus 1.026.961,68 – tranşa 2 plus 463.450,67 lei – tranşa 3) reprezentând contribuţia din fonduri europene la proiectul respectiv.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*