Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

Un fost consilier local, găsit de ANI în conflict de interese

ANI_integritate_siglaUn fost consilier local din cadrul Consiliului Local al municipiului Fălticeni a fost găsit de inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI) în conflict de interese.

Este vorba despre Mihaela Bărbăcuț, care, în perioada exercitării mandatului de consilier local, a participat la dezbateri și a votat Hotărea Consiliului Local al Municipiului Fălticeni prin care a fost aprobată lista de priorități și lista de repartizare a locuințelor pentru tineri destinate închirierii din Municipiul Fălticeni, pe listele respective regăsindu-se și vărul primar (rudă de gradul IV) al persoanei evaluate.
like-facebook
Potrivit ANI, aceasta a încălcat, astfel, dispozițiile art.77 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Conflictele de interese pentru preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene sau consilierii locali si judeţeni sunt prezăzute în art. 46 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare”; și art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/ 2011,  potrivit căruia „Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*