Joi 28 Martie 2024, Actualizat 12:00 am

Guvernul alocă aproape două milioane de lei pentru județul Suceava, pentru refacerea drumurilor afectate de inundațiile din prima parte a anului

drum dupa inundatiiAutorități locale din judeţul Suceava vor fi sprijinite să finanțeze lucrările de refacere a infrastructurii locale afectate ca urmare a calamităților naturale produse de inundațiile din acest an. Guvernul a alocat miercuri, printr-o hotărâre, suma de 1,941 milioane lei judeţului Suceava.

Fondurile sunt destinate refacerii infrastructurii hidrotehnice, terasamentelor și malurilor de apărare, structurii drumurilor județene, comunale, a podurilor, podețelor și digurilor din localitățile afectate de inundațiile și alunecările de teren produse în acest an.

like-facebookPagubele au fost estimate în baza evaluărilor detaliate făcute de către autoritățile administrației publice locale, Inspectoratele pentru Situații de Urgență și de către Instituțiile prefectului din județele afectate de inundații în cursul lunilor iunie, iulie și august și transmise, spre centralizare, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

La nivel naţional, au fost alocate, la acelaşi capitol, 86,7 milioane lei, din Fondul de intervenție, pentru județele Alba, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea.

Suma de 86,7 milioane lei a fost repartizată pe județe astfel:

–  Alba – 210.000 lei

–  Argeș – 885.000 lei

–  Bihor – 510.000 lei

–  Bistrița-Năsăud – 1,279 milioane lei

–  Botoșani – 7,043 milioane lei

–  Brașov – 41.000 lei

–  Buzău – 9,914 milioane lei

–  Caraș-Severin – 2,744 milioane lei

–  Cluj – 8,932 milioane lei

–  Covasna – 2,268 milioane lei

–  Dâmbovița – 397.000 lei

–  Gorj – 1,099 milioane lei

–  Harghita – 9,507 milioane lei

–  Hunedoara – 5,988 milioane lei

–  Iași – 2,150 milioane lei

–  Maramureș – 2,684 milioane lei

–  Mehedinți – 7,226 milioane lei

–  Mureș – 1,851 milioane lei

–  Neamț – 688.000 lei

–  Sibiu – 941.000 lei

–  Suceava – 1,941 milioane lei

–  Timiș – 1,999 milioane lei

–  Tulcea – 767.000 lei

–  Vâlcea – 5,539 milioane lei

–  Vrancea – 10,095 milioane lei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*