Miercuri 15 Mai 2024, Actualizat acum 135 zile 12:00 am

Aproape 80 km de drumuri județene vor fi modernizate printr-o asociere CJ Suceava cu CJ Iași

drum-lucruDeliberativul local va lua în discuție un proiect pe tema susţinerii modernizării axei rutiere strategice Suceava-Iaşi. Este vorba despre un proiect de anvergură, care va fi promovat în cadrul Programului Operaţional Regional(POR) 2014-2020, Axa prioritară 6-„Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională şi locală”, Prioritatea de investiţii 6.1 „Stimularea mobilităţii regionale prin conectarea nodurilor secundare şi terţiare la infrastructura TEN-T”.
like-facebook
În acest sens, conform ghidului solicitantului, Sucevei îi revine inclusiv sarcina certificării porţiunilor de drum de pe raza municipiului, cuprinse în proiect, respectiv a unor tronsoane ţinând de DJ 209C; Bulevardul „1 Decembrie 1918”, Bulevardul „1 mai”, strada „Ştefan cel Mare”, strada „Ana Ipătescu” şi DJ 208 A, pentru care Consiliul Local, în şedinţă ordinară, trebuie să-şi asume obligaţia susţinerii funcţionalităţii acestora, astfel încât continuitatea traseului să fie asigurată.

Judeţul Suceava şi judeţul Iaşi au încheiat un acord de asociere în vederea realizării proiectului strategic „Regiunea Nord Est–Axa strategică rutieră 1 Iaşi-Suceava”, scopul fiind dezvoltarea infrastructurii rutiere care asigură conectivitatea directă sau indirectă cu reţeaua transeuropeană de transport TEN-T, prin intermediul drumurilor naţionale sau drumurilor judeţene, a 20 de unităţi administrativ-teritoriale, respectiv comune, oraşe şi municipii din cele două judeţe vecine.

Proiectul de investiţie a fost prins pe lista de priorităţi a Planului de Dezvoltare Regională 2014-2020 şi aprobat de Consiliul de Dezvoltare Regională Nord Est. Nu trebuie omis faptul că în iunie 2014, fostul preşedinte CJ, Cătălin Nechifor, s-a întâlnit cu omologul său de atunci, Cristian Adomniţei de la Iași, în vederea promovării de către cele două autorităţi judeţene a unui proiect comun de infrastructură rutieră.

La acea dată, cele două părţi hotărau să acceseze o finanţare europeană nerambursabilă în cadrul POR, bani care urmau să fie cheltuiţi pentru modernizarea arterelor judeţene care leagă Iaşi de judeţul Suceava.
În Suceava este vorba traseul Dolhasca-Dărmăneşti, pe un total de circa 80 km. După intrarea în judeţul Suceava, pe lângă faptul că drumul judeţean Dolhasca-Suceava va deveni o alternativă la drumul naţional, respectiva arteră judeţeană va asigura accesul şi de cealaltă parte a municipiului Suceava, pe traseul Moara, Drăgoieşti, Zahareşti, Stroieşti, continuând, mai apoi, cu Vîlcele, Costîna, Todireşti şi Dărmăneşti.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*