Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

Alunecarea de teren de la pârtia Rarău a stagnat. Negură: Sunt turate motoarele la constructori la maxim

negura2Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a declarat că pârtia de schi care va fi finalizată în acest an, va fi cel mai performant obiectiv de profil din zona Moldovei și al doilea din țară după pârtia Voineasa.

Edilul s-a declarat mulțumit de stadiul lucrărilor, iar odată dată în exploatare va fi un punct de relansare a turismului în orașul de la poalele Rarăului. El a amintit că lucrările care au demarat în această lună se execută pe „mai multe fronturi pentru a putea fi gata și sperăm că și vremea ne va fi prielnică”.
like-facebook
Începând de astăzi, lucrările au început în zona unde au fost înregistrate alunecări de teren în 2012. Până în aceast loc au fost efectuate drenuri, podețe de trecere peste canalele de drenare la 1270 de metri unde se află stația intermediară. Cam în 2 săptămâni se termină toată zona alunecării de teren. Au venit specialiștii de la Brașov, iar din punct de vedere tehnic, o expertiză nu este necesară pentru că s-a constatat că din 2012 alunecarea a stagnat. Nu s-a mai mișcat pământul, însă această alunecare a fost înregistrată pentru că nu erau drenaje și nu erau evacuate apele fluviale. Acum însă nu vor mai fi probleme. Se execută lucrări și la clădirea administrativă deci sunt turate motoarele la constructori la maxim”,  a spus primarul Mihăiță Negură.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*