Secția de Ortopedie și Traumatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Suceava a fost acreditată, în acest an, de Agenția Națională de Transplant să efectueze prelevare de țesut osos și ligamentar și să utilizeze grefă osteo-ligamentară.
Potrivit șefului secției de Ortopedie și Traumatologie, Răzvan Bandac, secția nu are calificativul de bancă de os, dar este furnizor de grefă osoasă de la pacientul viu.
Secția dispune de dotarea necesară pentru prelevare de țesut osos, iar în acest an a fost achiziționată și tehnica specifică pentru ligamento-plastie.
„Noi am fost a doua clinică, după Spitalul Județean Constanța, care am introdus acest sistem de țintire, care scade durata timpilor operatori, scade drastic, ca urmare a folosirii implantului de titan, numărul infecțiilor nosocomiale, scade durata de spitalizare, prin mobilizarea rapidă a pacienților. De asemenea, am introdus intervenții artroscopice pentru afecțiunile post-traumatice ale genunchiului, leziunile meniscale, ligamentare în 2012, introducerea chirurgiei artroscopice în cazul afecțiunilor degenerative și post-traumatice ale umărului în 2014, introducerea endoprotezării de genunchi prin tehnica de navigație de ultimă generație Orto-line, din 2016”, a declarat, într-o conferință de presă, Bandac.
În acest an s-a înregistrat un număr de 1.638 de pacienți externați din Secția Ortopedie, cu o medie de 180 externări pe lună, majoritatea fiind femei (53,27%). Deocamdată, în Secția de Ortopedie sunt efectuate între 8 și 12 intervenții chirurgicale pe zi, în cele trei săli din Blocul Operator.