Duminică 19 Mai 2024, Actualizat acum 139 zile 12:00 am

Vineri începe redistribuirea pachetelor de la UE. Peste 5.000 de cutii au rămas în stoc

alimente uePachetele cu produse alimentare din stocurile de intervenţie al Uniunii Europene nu mai sunt la mare căutare. Primarul Ion Lungu a declarat că din totalul de 15.254 de cutii cu alimente primite, către beneficiarii suceveni au fost distribuite numai 9.168.
like-facebook
„Încă 312 cutii au fost îndreptate înspre Primăria Drăgoieşti, iar altele 594 înspre cea din Botoşana, acestea neputând acoperi solicitările venite de la localnici. În prezent, în stoc se mai află 5.180 de cutii, doar 4.180 dintre acestea urmând a face obiectul redistribuirii către cei care au ridicat deja drepturile în cauză, întrucât 1.000 de pachete este rezerva alocată municipiului Suceava şi care trebuie restituită. Data limită de distribuire pe listele iniţiale este 25 august, după care în maxim 15 zile calendaristice se va face redistribuirea, prin suplimentarea cantităţilor”, a amintit șeful administrației locale.

Redistribuirea începe vineri, 26 august şi are ca termen limită data de 9 septembrie. Pachetele se dau conform listelor de suplimentare a cantităţilor, numai persoanelor aparţinând grupului ţintă şi care au luat alimente pe lista iniţială.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*