Vineri 17 Mai 2024, Actualizat acum 137 zile 12:00 am

Ședință cu scântei la CJ. Județul ar urma să înapoieze 3,2 milioane euro la Comisia Europeană

nechifor la cjProiectul de hotărâre privind revocarea dreptului de administrare al Regiei Autonome Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava asupra unor bunuri proprietate publică și privată a județului din cadrul imobilului Centrului Economic Bucovina, situat în orașul Salcea, nu a trecut, miercuri, în deliberativul județean.

like-facebookConsilierii social democrați s-au abținut de la vot și dat fiind faptul că era nevie de 2/3 din numărul consilierilor județeni, proiectul amintit anterior nu a reușit să întrunească cvorumul suficient. Președintele CJ, Gheorghe Flutur, a încercat să argumenteze de ce este nevoie să se revină asupra unei hotărâri de CJ din perioada mandatului fostului șef al administrației județene a CJ, Cătălin Nechifor.

flutur la cjFlutur a motivat că pe adresa Consiliului Județean au venit mai multe adrese, ultima fiind din luna iunie 2016. în care Ministerul Dezvoltării Regionale soma CJ și avertiza că dacă se va schimba destinația Centrului Economic Bucovina, Comisia Europeană interzice acest lucru.

Mai mult, CE a fost finanțat prin Programul Phare 2001, iar în cazul schimbării destinației, județul va înapoia toții banii obținuți pentru această investiție, respectiv 3,2 milioane de euro.

„Eu aș vrea trei lucruri să clarific aici. Nu eu am făcut declarațiile în presă, sunt decarații făcute în 2013, 2014 și 2015. Au un inventar de declarații ale dvs. Ca om pot să spun părerea, dar când facem și luăm niște hotărâri trebuie să îi întrebăm și pe cei de la București. S-a întâmplat ca aceste declarații să fie inventariate și pe baza acestor declarații -vă rugăm să ne dați detalii dacă nu vă luăm banii- susțin reprezentanții CE. Vreau să conștientizăm foarte serios această chestiune. Suntem la un vot ca să se revină la CJ cu acele pavilioane date în administrarea Aeroportului. Ne trebuie două treimi din deliberativ. PSD spune: Nu votăm. Am ajuns aici tocmai pentru că în administrarea trecută s-au făcut declarații ale dvs. În ce mă privește voi supune categoric la vot acest proiect de hotărâre pentru ca eu nu doresc ca județul Suceava să fie penalizat și să fim puși în situația să returnăm 3 milioane și ceva de euro pentru Centrul Economic că l-am dat în administrare. Care e avantajul? Dacă va fi posibil să îl modernizăm atunci dar să am cadrul legal și să am Ok. Dacă nu, suntem aici și ne asumăm responsabilitatea. Nu putem să spunem că eu nu m-am gândit, m-am gândit și eu la multe, dar hai să vedem consecințele pentru județul pe care eu îl administrez. Uitați-vă pe documente, pe date și știu clar că ne-au somat cu o zi înainte. Eu aveam două săptămâni de când eram președinte de CJ. Nu știam încotro s-o iau, hai să vedem dosar de presă să vedem declarații și ce s-a declarat. Eram proaspăt șef de administrație. A trebuit să dau răspuns la o întrebare, am dat un răspuns pozitiv, că vom face tot să respectăm legea. E lângă aeroport. Care este însă partea urâtă? Dacă ne încrâncenăm într-o luptă politică care este mai nu știu cum… astăzi, repet că îmi doresc modernizarea rapidă și extinderea aeroportului și lupt din răsputeri pentru că am fost cel care am adus proiectul și l-am deblocat pentru toată România și Suceava are astăzi aeroport. Îmi doresc să găsim fonduri europene și naționale, împrumuturi să-l extindem. Mâine avem vizita din Qatar și pomâine din Kuweit pentru a discuta în aeroport, un transport cargo din aeroport pentru exportul de carne congelată. Trebuie să avem răspunsul și de la Ministerul Dezvoltării Regionale. Eu l-am solicitat dar încă nu am primit răspuns la punctul nostru de vedere și vedem ce facem. Astăzi, dacă nu dăm curs la ceea ce cere ministerul, în ce situație suntem e grav…Asta este problema pe fond, altfel seamănă a anexa IV de la OUG unde spune nu ați primit foarte mulți bani. Vreau să nu intrăm în zona populistă, vrem să fim pragmatici. Se vrea, nu se vrea..foarte bine dar vreau să știe populația acestui județ adevărul. Puteam liniștit nu numai să mergem înainte dar să găsim soluți să modernizăm și primele care le caut acum sunt chiar autobuzele cu care să luăm de la scara avionului pasagerii să-i ducem undeva, dar avem această situație”, a spus Flutur.

Consilier județean PNL, Bădeliță: „După expunerea de motive a proiectului, noi trebuia să votăm și să răspundem la o solicitare făcută de Regia Autonomă Aeroportul Ștefan ce Mare, de revocare a dreptului de administrare. Nu puteam amâna pentru că e o cerere făcută și trebuie să dăm un vot favorabil sau nefavorabil. A doua idee, nimeni nu spune că vom reveni în condiții legale după ce avem toate informațiile necesare la o stare care este în momentul de față dacă legea ne permite vom da din nou în administare, dar trebuie să intrăm în legalitate”.

Vicepreședintele CJ, liberalul Viorel Seredenciuc: „Eu vorbesc pentru prima dată pe acest subiect. Am aici și hotărârea CJ prin care s-a dat în administrarea Regiei Aeroportul cel patru pavilioane și în alineatul și se arată că în cazul în care în expertiza tehnică și studiul de fezabilitate se specifică că nu pot fi utilizate în scopul prevăzut, dreptul de administrare va fi revocat. Această expertiză completa hotărârea respectivă”.

Directorul Aeroportului Salcea, Ioan Măriuța, a amintit că expertiza tehnică făcută la Centrul Economic Bucovina, mai exact la imobilele care urmau să facă parte din Terminalul II au arătat că acestea nu întrunesc condițiile pentru o asemenea destinație.

Fostul șef al CJ, Cătălin Nechifor a părăsit sala și nu a participat la vot.

„O vedere la fața locului a situației după prezentarea acelui raport de expertiză o să ne facem un nou punct de vedere, dar astăzi grupul consilierilor PSD va vota prin abținere pentru acest proiect de hotărâre”,  a spus fostul șef al Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, care, nemulțumit de declarațiile făcute pe acest subiect de președintele CJ Gheorghe Flutur, a părăsit sala și nu a participat la vot.

Vă citesc din document<Trebuie să aveți în vedere că în lipsa prezentării acestor informații> adică dacă nu e dăm alea din presă și alea aprobate,<Comisia Europeană va emite note de debit pentru întreaga sumă plătită din fonduri nerambursabile din Programul Phare…>”, a spus Nechifor.

Flutur: „Nu citiți pasaje, citiți tot”

Nechifor: „Dacă îmi cereți o citesc”

Flutur: „Nu o mai citiți că am citit-o eu…Eu vă dau voie să o citiți, dar abuzați de timpul tuturor. Dacă erați atât de activ în mandatul dvs,  poate aveam și terminal extins la aeroport”

Nechifor: „Puteți face ședință extraordinară săptămâna viitoare dacă e cazul, dar eu vă propun un lucru simplu pe tema acesta, dar acum mă enervez. Nu pot să accept ca în documentul oficial, HCJ să fie prevăzut doar fugitiv raportul de extertiză, să nu îl am ca anexă la documente, să nu facem vorbire deloc. Nu este în regulă și cu toate astea să spun că am părăsit sala de ședințe”.

Flutur: „Domnule Nechifor, puteți să faceți ce vreți. A avut loc o discuție între dvs. și vicele Seredenciuc ieri? Știați de lucrurile astea și ați fost informat. De ce nu ați avut ședința de o oră de comisie să vă informați? Nu pozați aici…Ați fost informat și ați venit la ședința CJ. Știați de lucrurile astea…Și noi suntem în situația asta pentru declarațiile dvs. făcute în presă care nu vi le-ați măsurat”

Nechifor: „Ni le-am asumat…”

Consilierul județean PSD, Dan Cușnir: „Domnule președinte Flutur…”

Flutur: „Calm, domnule Dan Cușnir, ca mine…Avem un proiect de hotărâre în care se discută de revocarea hotărârii de dare în administrare la Regia Autonomă Aeroportul parte din clădirile de la Centrul Economci Bucovina. Înțeleg că PSD nu este de acord cu treaba asta. Eu am încercat să am o discuție pe subiect, clară și cu adresele de la Ministerul Dezvoltării Regionale. Dumnealor au o altă părere, îl ascult și pe domnul Cușnir după care supunem la vot proiectul de hotărâre și mergem mai departe”.

Consilier județean PSD, Dan Cușnir: „Expunerea de motive a proiectului este deficitară. Nu face nicio referire a Comisiei Europene. Nu putem vota în aceste condiții. Nu râdeți, domnule președinte…Decât să mergem cu buciumași la aeroport mai bine făceam expunerea de motive să fie completă. Asta înseamnă să ne ocupăm de fond nu de formă. Nu putem vota așa ceva.Trebuie refăcută expunerea de motive”

Flutur: „Mă uit la dvr. și nu îmi vine să cred…”

Cușnir: „Și eu mă uit la dvr. și nu îmi vine să cred…”

Flutur: „Ascultați-mă, putem discuta în registrul ăsta cât vreți că mă pricep și eu..”

Cușnir: „Se vede…”

Flutur: „Dar nu asta vreau, am fost votați să găsim soluții pentru județ. Dacă o notă nu este completă, o completăm în plen că de aia avem dezbateri, să se pună întrebări, să se vină cu completări. Am încercat pentru că au fost declarații delicate pe acest subiect să există această discuție cu domn Nechifor, ce să spun mai mult, mă fraților? Am ajuns în această situație, trebuie să discutăm, vreți sau nu vreți…Probabil, unii și-au făcut calculul, că o să pară unii sunt băieți buni, iar alții sunt băieți răi. Nu. Dorim modernizarea aeroportului, dar nu și penalizarea județului cu milioane de euro ca să mai avem o povară în plus. Și vă mai spun ceva, domnule Cușnir și celorlalți, dacă era atât de generos Guvernul dvr. nu obliga Consiliul Județean să facă împrumut pentru cofinanțare dacă tot m-ați întrebat astăzi de banii aduși. Amintiți-vă că tot plenul CJ din mandatul trecut a făcut împrumut și a împovărat județul nostru. Eu am adus proiectul și l-am semnat de aproape 50 de milioane de euro pentru aeroport și o biată cofinanțare nu a fost în stare Guvernul vostru să o dea județului ca să nu se facă împrumut și acum ne împopoțănăm la tăiat panglici cine este autorul…”

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*