Duminică 12 Mai 2024, Actualizat acum 132 zile 12:00 am

Primăria Suceava extinde rețeaua de iluminat public stradal. Vezi unde!

primaria suceava3Primăria municipiului Suceava vrea să extindă rețeaua de luminat public stradal în zone ale municipiului care, deşi sunt intens circulate, până în prezent au fost lăsate în beznă.
Viceprimarul Lucian Harșovschi a spus că sunt solicitări din partea sucevenilor care au locuințe în anumite zone intens circulate, dar care noaptea sunt în beznă.

like-facebookAvem tot mai multe solicitări din partea cetăţenilor municipiului Suceava, în primul rând pentru iluminat public stradal. În primăvara aceasta, liniile de alimentare cu energie electrică au fost prelungite până în zona „Cartodrom” a cartierului George Enescu, iar zilele acestea vor demara lucrările de extindere de pe strada „Bistriţei” din cartierul Obcini, licitaţia, în valoarea de 43.300 de lei, fiind câştigată de Energo Sistem”, a spus viceprimarul Sucevei.

El a amintit că asemenea lucrări vor fi efectuate în zona în care funcţionează Inspectoratului Teritorial de Muncă şi unde se află fostul sediu de cartier al Romtelecom. Un număr de 5 stâlpi metalici înalţi de 10 metri, cu console duble, în două braţe, vor fi montați odată cu noile dotări urmând a scăpa de întuneric circa 500 de locuitori din această zonă. Și în perimetrul Blocului H1 şi caselor particulare din preajmă vor fi montaţi alţi 3 stâlpi cu înălţimea de 6 metri şi lampadare, de lumina cărora vor avea parte încă aproximativ 200 de obcineni.

Viceprimarul susține că toate corpurile de iluminat vor avea lămpi LED, de tipul celor folosite în cadrul Proiectului de reabilitare a iluminatului public sucevean finanţat din fonduri elveţiene nerambursabile şi care se află la început de implementare în Suceava.

Astfel, în urma licitaţiei pentru „Managementul modern şi eficient al iluminatului public” s-a făcut o economie de 6 milioane de lei, banii urmând a fi orientaţi înspre sisteme de iluminat cu panouri fotovoltaice şi lămpi LED a parcurilor din oraş, instalaţii similare celei din în Parcul „Universităţii”. Din aceeaşi sumă, înlocuite vor fi toate corpurile de iluminat din prejma şi din interiorul unităţilor de învăţământ preşcolar şi şcolar din municipiul Suceava.

„Este vorba despre corpuri de iluminat cu LED sau echivalent cu consum redus de energie electrică şi care să aibă o durată maximă de 4 ani de zile. Aceste dotări se vor face din economia la proiectul iniţial, estimat la circa 20 de milioane de lei şi licitat la 13,19 de milioane de lei”, a mai spus Lucian Harşovschi.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*