Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

Primăria Suceava înregistrează un deficit de 10,5 milioane de lei la încasarea taxelor și impozitelor

primaria suceava4Viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi,  a declarat, miercuri, că  Primăria înregistrează, în primul semestru al acestui an, un deficit de 10,5 milioane lei la încasarea taxelor şi impozitelor locale. El a spus că încasările sunt mult sub aşteptări, chiar dacă perioada de acordare a facilităţilor fiscale a fost prelungită cu trei luni.

like-facebook„Fac apel la suceveni, aşa cum a făcut şi primarul Ion Lungu, atât la persoanele fizice, cât şi la agenții economici, să încerce să plătească taxele şi impozitele, datoriile care le au către bugetul local, pentru că din acei bani facem lucrările din oraş… Dacă anul trecut aveam un procent de încasare de 39,97% pentru această perioadă, acum gradul de încasare este de numai 37,4%. La persoanele fizice avem de încasat 1,3 milioane de euro – 5.966.468 lei, iar de la persoane juridice 6,45 milioane de euro – 29.051.294 lei.Am mai avut deficite în alți ani dar la sfârșitul anului le-am echilibrat”, a spus Harşovschi.

Viceprimarul Sucevei a transmis sucevenilor că municipalitatea nu se poate achita de promisiuni, dacă cetăţenii nu plătesc dările.

„Dacă am avea încasări de 100%, am putea şi noi să realizăm ceea ce ne-am propus, în totalitate. Oamenii ne spun că am promis să facem cutare sau cutare lucru, dar acele promisiuni se fac în baza unui buget estimat la începutul anului. Câtă vreme acel buget nu se realizează decât parţial, nici noi nu avem cum face tot ce ne propunem să facem”, a declarat viceprimarul.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*