Duminică 05 Mai 2024, Actualizat acum 125 zile 12:00 am

Victor Construct a contestat licitația privind amenajarea zonei de agrement Tătărași

tatarasi2SC Victor Construct SRL Botoșani a contestat rezultatul licitaţiei privind amenajarea zonei de agrement Tătăraşi, potrivit viceprimarul municipiului Suceava, Marian Andronache. Firma Civica din Suceava este cea care a câştigat licitaţia organizată de Primăria Suceava pentru amenajarea acestei zone de agrement la preţul de 5,52 milioane de lei, ceea ce reprezintă aproximativ jumătate din valoarea estimată a investiţiei.

like-facebookVictor Construct a depus plângere la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor pentru eligibilitatea ofertei şi documentaţia tehnică, acolo unde municipalitatea va trimite un punct de vedere.

În urmă cu ceva vreme, edilul Sucevei, Ion Lungu, anunța într-o conferință de presă că dacă nu vor fi contestaţii contractul va putea fi semnat în data de 15 iulie, iar lucrările pot demara imediat. Lungu spunea că în contul primăriei sunt deja 100.000 de lei, iar finanţarea este asigurată.

Valoarea contractului este de 7,71 de milioane de lei şi au licitat firmele sucevene Civica, SUCT, asocierea General Construct + Loial şi firma din Botoşani Victor Construct.

Firma Civica din Suceava este însă cea care a câștigat licitația. Trebuie însă precizat că soția directorului Civica este Cerasela Bejinariu, șefa de la Serviciul Urbanism din cadrul Primăriei Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*