Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

BEC a înmânat, joi, certificatul doveditor al alegerii consilierilor locali

consilieri (8)Biroul Electoral de Circumscripție al municipiului Suceava a înmânat, joi, certificatul doveditor al alegerii consilierului local, aleșilor locali de la partidele care vor face componența viitorului deiberativ. PNL și PSD s-au prezentat la orele amiezii pentru a intra în posesia certificatului, urmând ca zilele următoare să aibă loc ședința de validare a consilierilor locali.

Edilul Sucevei, Ion Lungu, a primit și certificatul doveditor al alegerii primarului. Echipa de liberali care s-a prezentat pentru ridicarea documentului a fost însoțită de deputatul Ioan Bălan. După ce a ridicat cele două certificate, primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că va renunța la cel de consilier local dat fiind faptul că va fi primar.

consilieri (1)Este un moment important și emoționant în același timp deși unii mai au vechime cum este și cazul meu, fiind al patrulea an când primesc acest certificat investitor al alegerii primarului. Sigur că am fost și cap de listă la Consiliul Local și am și certificat doveditor pentru consilier local. Bineînțeles că el va fi reportat la colegii mei pentru că voi fi primar. Vreau să mulțumesc colegilor mei,echipei liberale, deputatului Ioan Bălan. Zic că am atins ținta propusă. Vom face tot ce putem în așa fel încât sucevenii să nu fie dezamăgiți că ne-au dat un vot și să ducem la îndeplinire promisiunile pe acre le-am făcut, deși nu este ușor. Vom munci în acest sens și împreună cu echipa liberală având alături atât pe domnul deputat Ioan Bălan cât și pe domnul președinte PNL, Gheorghe Flutur, care va fi la conducerea Consiliului Județean vom reuși să transpunem în practică platforma noastră liberală”,  a spus Lungu.

Domnia sa a mai subliniat că „acest mandat va fi unul de sacrificiu” și că va trebui să se muncească foarte mult.

„Cetățenii sunt mai exigenți de la un mandat la altul și mi se pare normal să fie așa. Avem mult de lucru.Chiar din primele zile ,încă de luni la ora 7.00 am fost la servici,am fost pe teren.Oamenii tot întreabă și spun <domn primar,ați promis…să nu uitați!>.De asta suntem aici,să punem în practică ce am promis,avem foarte multe proiecte de realizat .Sunt convins că împreună cu echipa liberală ,cu sprijinul parlamentarilor, a domnului Gheorghe Flutur să facem ca oamenii să fie mulțumiți de noi și să nu regrete că ne-au votat”, a spus Lungu.

La rândul său, deputatul Ioan Bălan a spus că „evenimentul de astăzi este unul de încununare a muncii depuse, pe de o parte, Ion Lungu în mandatul de primar și pe de altă parte, o muncă a unei echipe liberale care în prezent, trăiește un moment fericit cum este acela de a câștiga alegerile la municipiul Suceava”. 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*