Duminică 05 Mai 2024, Actualizat acum 125 zile 12:00 am

Lucrările de modernizare a centrului Sucevei stagnează. Primarul Ion Lungu: Din păcate nu au venit banii

ion lunguPrimăria municipiului Suceava nu poate plăti firma constructoare Victor Construct Botoșani, din cadrul proiectului de modernizare a centrului municipiului, iar acum lucrările stagnează de câteva zile. Cu toate că termenul pentru finalizarea investiţiei este 17 februarie 2017, constructorul s-a angajat să dea obiectivul în folosinţă la finele lunii recent încheiate. Evident acest lucru nu s-a întâmplat, întrucât, potrivit primarului Ion Lungu, suma de disponibilizat în baza situaţiei de lucrări nu a ajuns în conturile executantului.

like-facebookProiectul suceavean este finanţat în baza Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), lansat de Guvernul Ponta. Edilul Sucevei, Ion Lungu, a declarat  că săptămâna viitoare va merge în Bucureşti, pentru a rezolva problema. Acesta în condiţiile în care într-o situaţie similară se află şi celelalte administraţii locale judeţene prinse cu finanţări PNDL.

„Din păcate nu au venit banii, şi nu numai la noi, ci în întregul judeţ. De ceea, voi pleca săptămâna viitoare la Bucureşti, să văd unde este problema, pentru că este normal ca firma de construcţii să vrea banii. Deşi termenul de finalizarea a lucrărilor este 17 februarie 2017, respectiv de 12 luni, aceasta s-a angajat să le facă până pe 31 mai 2016. Nu le-a făcut, însă una din cauze este şi faptul că nu au venit banii. Noi avem situaţiile de lucrări depuse, ne-am interesat, iar nicăieri în judeţ, anul acesta, nu au venit banii din PNDL”, a declarat Ion Lungu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*