Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

Ion Lungu: Nu s-a pus problema să vindem sau să concesionăm Bazarul

bazarPrimarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă că bazarul din Lunca Sucevei nu va face obiectul înstrăinării, precizând că deşi alegerile au trecut, unii se mai află încă în campanie electorală.

El a ținut să aducă aceste lămuriri după ce la Primărie a ajuns o adresă din partea Asociaţiei comercianţilor din Bazar prin care se cere ca scoaterea la vânzare sau concesionare a Complexului comercial din Lunca Sucevei să nu se facă decât după ce vor fi consultaţi şi deţinătorii de spaţii de comerţ.

like-facebookEdilul susține că niciodată nu s-a pus problema vânzării și că în acest an vor continua lucrările de modernizare asumate de administraţia locală.

Nu ştiu cine a răspândit aceste zvonuri, însă, se pare, unii nu au aflat că s-a terminat războiul. Este un lucru pe care nu l-am spus niciodată. De când sunt primarul municipiului Suceava, nu s-a pus problema să vindem sau să concesionăm Bazarul. Acesta este în domeniul public, iar Primăria va face ceea ce promis, respectiv va continua modernizarea Bazarului, inclusiv prin aducerea încălzirii  de la centrala pe biomasă. Vreau să îi asigur pe comercianţi că, atât timp cât sunt primar, Bazarul va funcţiona în domeniul public”, a spus Lungu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*