Tânărul de 25 de ani, care anul trecut a ucis cu un BMW un bărbat, pe o trecere de pietoni din municipiul Suceava, a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Suceava la doi ani de închisoare cu executare. Sentința nu este definitivă.
Gheorghe Cimpoi, pe 10 noiembrie 2015, a lovit un bărbat în vârstă de 38 de ani, cu un BMW, pe trecerea de pietoni din faţa Inspectoratului Şcolar Judeţean. Individul circula cu viteză mare, el luându-se la întrecere cu un alt BMW.
După impact, BMW-ul a ajuns pe contrasens și s-a ciocnit de un Fiat, condus de Ionuţ Ababei, de 24 de ani, din Suceava.
La locul accidentului au fost chemate de urgență cadrele medicale, dar nu au mai reușit să-i salveze viața victimei. Șoferul vinovat, Gheorghe Cimpoi, şi doi pasageri din mașina sa au fost răniți, dar nu grav. Tânărul nu era băut.
Pe pagina sa de socializare el se considera Gigi Shumacher.
Vitezomanul care a ucis un om pe trecerea de pietoni, reținut pentru fraude bancare