Marti 14 Mai 2024, Actualizat acum 134 zile 12:00 am

Cod galben de furtună la Suceava. Meteorologii anunță vijelii, grindină și fulgere

meteo antentionareMeteorologii au emis, luni la amiază, o atenționare de vreme rea pentru mai multe județe din țară, vizat fiind și județul Suceava. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, de pe 24 mai, ora 15  și până pe 25 mai, ora 21, vor avea loc ploi însemnate cantitativ. 

În intlike facebookervalul menţionat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua aspect de vijelie şi pe arii restrânse grindină. În Moldova, Dobrogea, Transilvania, Maramureş, nordul şi estul Munteniei, precum şi în zona de munte, cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat, cu precădere în Carpaţii Orientali, 50…70 l/mp.

 În a doua parte a zilei de marţi (24 mai) şi la începutul nopţii de marţi spre miercuri (24/25 mai), manifestări specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala cu o intensitate mai mare şi în centrul şi sudul Munteniei, inclusiv în zona municipiului Bucureşti, potrivit ANM.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*