Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

Doar 50 de suceveni vor să devină proprietari pe locuințele ANL

ANL SuceavaConsiliul Local Suceava va avea pe ordinea de zi din şedinţa ordinară din 26 mai proiectul de hotărâre privind Regulamentul de vânzare în rate, către chiriaşii Primăriei, a locuinţelor ANL. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că cei care doresc să cumpere apartamentele au garsonierele ANL se pot adresa compartimentului specializat al executivului, în vederea completării dosarului în cauză.

like-facebook„Le-aş recomanda celor care doresc să cumpere aceste apartamente să vină deja la Primărie să-şi pregătească documentele. Noi vom intra în şedinţa Consiliului Local cu Regulamentul şi axele acestuia, în aşa fel încât după data de 26 mai să se poată vinde şi cumpăra aceste locuinţe. Există destul cereri, iar tinerii aşteaptă demult timp această decizie”, a spus Lungu.

Un număr de 50 de persoane şi-au manifestat intenţia de a cumpăra în rate locuințele ANL. Preţul de vânzare-cumpărare este stabilit în baza unei formule de calcul, iar în urma acestuia cumpărătorii ar putea să achite, după caz, mai puţin sau mai mult decât preţul unei locuinţe similare de pe piaţa imobiliară liberă. Lungu nu a avansat niciun preț de vânzare nici măcar pe meru pătrat,susținând că există criterii bine stabilite de vâânzare a garsonierelor și apartamentelor PNL.

„Sunt convins că acum, când s-au clarificat lucrurile cu vânzarea în rate, vor fi mai mulţi doritori. Locuinţele pot ajunge, uneori, la preţul pieţei, mai ieftine fiind cele construite iniţial, în Burdujeni, iar cele mai scumpe, ar fi apartamentele ANL din zona Metro”, a spus Lungu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*