Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

Povestea unei familii din Bucovina care încondeiază ouă pentru australieni, japonezi, greci și americani

oua9Meşteşugul încondeierii ouălor este foarte vechi în România. Îl întâlnim în special în Nordul ţării. Este moştenit de la părinţi, bunici iar cei care au acest dar nu renunţă la el pentru nimic. Nici măcar atunci când munca nu le este recunoscută la adevărata ei valoare. Sau mai bine zis, migală.

Mulţi meşteri populari nu lucrează cu chişiţa doar înainte de Paşti, ci tot timpul anului, cel mai mult vara. Ouăle lor încondeiate şi închistrite frumos merg deseori şi în Australia, Japonia, America, Canada şi în Grecia. Gheorghe și Georgeta Iliuță, din Salcea, judeţul Suceava sunt deja arhicunoscuți în Bucovina și nu numai pentru meșteșugul încondeierii ouălor.

oua1Cei doi sunt sunt pasionați de încondeierea ouălor, iar pasiunea a devenit să fie și mai mare de la o zi la alta. Georgeta Iliuță încondeiază ouă încă de mic copil. Nu încondeiază doar ouă de găină, ci și de rață, gâscă și struț. Suceveanca încondeiază ouă după motive tradiționale de pe costumele populare tradiționale, ștergare, din natură ori motive religioase. Oul trebuie să fie curat şi uscat. Încondeierea se face cu ajutorul unui instrument numit chişiţă sau condeiază.

Georgeta Iliuţă spune că, la final, lustruieşte oul „cu o bucată de lână şi îl dau cu ulei sau cu lac întăritor, pentru a nu se sparge coaja şi a nu se decolora”.oua2

Femeia susţine că cel mai mult de lucrează la ouăle cu motive religioase, fiind scoase în evidență scene de la nașterea lui Isus Hristos, Învierea sau Răstignirea.

like-facebookFiecare meşter foloseşte în jur de 50-60 de modele, cu tot felul de motive. Cele mai întâlnite sunt „crucea pascală“, „cărarea rătăcită“, care începe de la vârf şi se învârte în jurul oului până la celălalt capăt, „coarnele caprei“, „cârja ciobanului“, „drumul crucii“, „brâul Maicii Domnului“, „coloana rătăcită“, „drumurile rătăcite“ şi multe altele.

Comercializarea ouălor se face la diferite târguri din ţară, la magazinele de tip artizanat sau prin comenzi în afara ţării. Suceveanca a participat și la târguri de turism peste hotare . La Viena au făcut demonstrații de încondeiarea ouălor turiștilor dar și parlamentarilor din Austria. Ouăle încondediate din Bucovina au ajuns în toată lumea. Fiecare creator îşi doreşte ca tradiţia să meargă mai departe.
Gheorghe Iliuță a devenit deja un meșter cu mai multe pasiune. Bărbatul coase cămăși, sculptează în lemn dar face și obiecte din lemn rustic. Susține că nu poate renunța la tradiție și că este bine să fie promovată mai departe.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*