Joi 16 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

Peste 12.000 de elevi, părinți și profesori au participat la activitățile inițiate de polițiști în săptămâna „Școala altfel”

elevi politie scoala altfelPeste 12.000 de elevi, părinți și profesori au participat la activitățile inițiate de polițiști în săptămâna „Școala altfel”. În perioada 18 – 22 aprilie 2016, în mediul şcolar s-au organizat activităţieducative extracurriculare şi extraşcolare , în cadrul Programului ,,Şcoala Altfel – Săştii mai multe, să fii mai bun!”.

like-facebookÎn acest context, având în vedere Programul de prevenire a delincvenţeijuvenile şi victimizării minorilor 2016 aflat în derulare la nivelul IPJ Suceava,precum şi campania iniţiată de Compartimentul de Analiză şi Prevenire aCriminalităţii – ,,Tineri împotriva delincvenţei”, poliţiştii au desfăşurat activităţi deprevenire, informare şi responsabilizare a elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice,urmărindu-se asigurarea vizibilităţii elementului poliţienesc în mediul şcolar şidiminuarea factorilor de risc infracţional şi victimal.

Încă din luna ianuarie 2016, poliţiştii au fost asaltaţi de profesori şi părinţi înlegătură cu organizarea unor activităţi comune în cadrul Programului ,,Şcoala altfel”. În baza programărilor efectuate, au fost organizate la nivelul judeţului peste300 de activităţi în cadrul cărora elevi de toate vârstele au relaţionat în mod direct cupoliţiştii în contextul desfăşurării unor sesiuni de informare, acţiuni preventive,concursuri, vizite şi prezentări de genul ,,Ziua Porţilor Deschise”, marşuriantiviolenţă şi alte activităţi.În toate cele 5 zile ale programului, poliţiştii de prevenire din cadrulCompartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au fost prezenţi atât înmediul rural cât şi urban, desfăşurând activităţi de informare, responsabilizare şiconştientizare a tinerilor şi părinţilor acestora.Luni , 18 aprilie a fost ziua dedicată celor mici. Acţiunile preventive au fostdesfăşurate în unităţile de învăţământ preşcolar, la grădiniţe din municipiile Suceavaşi Fălticeni, dar şi în mediul rural. Peste 800 de copii cu vârste cuprinse între 4 şi 6ani au primit cărţi cu mesaj adaptat vârstei şi au participat la activităţi preventiveinteractive.

Marţi şi miercuri – 19 şi 20 aprilie 2016, la sediul IPJ Suceava s-a desfăşuratZiua Porţilor Deschise, elevii şcolilor generale din Muşeniţa, şcolii nr. 3 şi 9Suceava, dar şi elevii Colegiului Economic Dimitrie Cantemir Suceava fiind oaspeţiipoliţiştilor. În cadrul evenimentului au fost prezentate elemente de tehnică, aparaturăşi autospeciale din dotarea poliţiei. De asemenea în cadrul acţiunii au fost organizateorganizate ateliere interactive de lucru, experimente criminalistice şi au fostpromovate mesaje de prevenire a delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor.Expoziţia de armament, laboratorul criminalistic mobil şi cânii poliţişti din cadrulServiciului Criminalistic au trezit un real interes din partea celor mici dar şi dinpartea adolescenţilor şi cadrelor didactice. Joi, pe 21 aprilie, poliţiştii au lansat oficial campania ,,Tineri împotrivaDelincvenţei”. Campania a fost lansată în cadrul unei dezbateri, dar şi a uneiactivităţi organizate sub egida ,,Job Shadowing” ajunsă la cea de-a XIV – a ediţie şipromovată de Junior Achievement Romania.

Astfel, s-a desfăşurat la sediul IPJSuceava seminarul ,,Meseria de poliţist – risc şi satisfacţie profesională”, la care auparticipat peste 250 de elevi de la licee sucevene.Vineri – 22 aprilie, peste 200 de poliţişti din mediul rural şi urban au participatla activităţi de promovare a siguranţei rutiere. Poliţiştii au participat la acţiuni deinformare şi concursuri interactive desfăşurate la nivelul unităţilor de învăţământ,promovând recomandări pentru siguranţa copiilor pe perioada vacanţei de primăvarăşi a Sărbătorilor de Paşti şi 1 Mai. De asemenea, în perspectiva celebrării Zilei Internaţionale a Tineretului, poliţiştii a u desfăşurat acţiuni pentru informareatinerilor şi adolescenţilor cu privire la riscurile asociate consumului de alcool şidroguri.Zilnic la sediul Inspectoratului de poliţie judeţean Suceava au participat laactivităţi interactive peste 400 de copii.

De asemenea, poliţiştii Compartimentuluide Analiză şi Prevenire a Criminalităţii s-au deplasat în mediul rural, la şcolile dinproximitatea municipiului Suceava pentru desfăşurarea de activităţi preventive şipentru promovarea unor recomandări pentru perioada vacanţei. În total , la activităţile organizate de IPJ Suceava sau de subunităţile, secţiileşi posturile de poliţie au participat peste 12.000 de copii cu vârste cuprinse între 5şi 18 ani.

Activităţile desfăşurate în comun de poliţişti cu unităţile şcolare au caprincipal scop îmbunătăţirea abilităţilor decizionale ale tinerilor cu privireadoptarea unor tipuri de comportament ce stau la baza formării profesionale şipersonale şi promovarea valorilor sociale reale.Poliţiştii mulţumesc Inspectoratului Şcolar Suceava, cadrelor didactice şireprezentanţilor mass-media pentru modul de organizare a activităţilor şi depromovare a acestora, astfel de acţiuni având un impact deosebit în rândul tinerilor.

Sursa: Comunicat IPJ Suceava


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*