Vineri 17 Mai 2024, Actualizat acum 137 zile 12:00 am

Urmărire după un contrabandist, la Brodina. Polițiștii au tras și cu arma, dar tot nu l-au prins

politia de frontieraPolițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina au depistat în trafic, joi, pe raza localităţii Lupcina, judeţul Suceava, un autoturism marca VW Passat, înmatriculat în Marea Britanie, despre care existau date că transportă ţigări de contrabandă.

La semnalele regulamentare efectuate de poliţiştii de frontieră, şoferul autoturismului a refuzat să oprească, continuându-şi deplasarea în mare viteză, fapt pentru care oamenii legii au pornit în urmărirea maşinii, folosind semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei din dotare.

Pe timpul urmăririi, polițiștii de frontieră au executat 1 foc de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale, însă nici de această dată șoferul nu a oprit, la scurt timp autoturismul fiind găsit abandonat pe raza localitatii Lupcina.
like-facebook
Mașina era plină cu țigări de proveniență ucraineană fapt pentru care a fost dusă la sediul poliției de frontieră, unde în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 6.810 pachete țigări, marca Marble, de proveniență ucraineană.

Țigările, în valoare de aproximativ 68.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, autoturismul în valoare de 9.000 lei a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Brodina, iar în continuare se efectuează cercetări în vederea identificării conducătorului auto și a documentării întregii activități infracționale.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*