Vineri 17 Mai 2024, Actualizat acum 137 zile 12:00 am

Primăria are bani pentru plata salariilor compensatorii pentru salariații concediați de la Termica

lunguPrimarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că susţine acordarea de opt salarii compensatorii pentru cei 90 de disponibilizaţi colectiv de la fostul producător și distribuitor al agentului termic SC Termica SA.

Avem bani de la primărie printr-o majorare de capital care a fost făcută tocmai pentru a da sume de bani salariaților disponibilizați. Până la urmă este corect să dăm aceste sume la ultimi salariați ai Termica, așa cum am spus totdeauna, acolo a fost o problemă de sistem și acești salariați nu au nicio veni că Termica a ajuns în faliment”,  a spus Lungu.

like-facebookNu trebuie omis nici faptul că cei 90 de salariați au protestat de-a lungul anului trecut dar și în acest an, nemulțumiți fiind că deși li s-au promis plăți conpensatorii nu au mai ajuns în posesia banilor. Sunt voci din rândul salariaților care susțineau că dacă nu li se va face dreptate se vor adresa DNA, singura instituție în care mai aveau încredere că li se va face dreptate și se va face lumină și în cazul falimentării acestui obiectiv.

Lungu susține ca va încerca să-i convingă ă pe ceilalţi creditori ai Termia pentru a acorda salariile compensatorii celor 90 de disponibilizați așa cum au primit și ceilalți salariați disponibiliați. Edilul Sucevei a mai precizat că abia în ședința din 12 februarie 2016 a aflat că salariații nu au avut contract colectiv de muncă, susținând că de vină sunt și cele 4 sindicate care s-au certat pentru reprezentativitate.

Din păcate, este o problemă care depăşeşte pe primar, pe care am aflat-o şi eu la prima adunare a creditorilor din 12 februarie. Salariaţii de acolo nu au avut contract colectiv de muncă, pentru că Termica a intrat, între timp, în faliment, iar cele 4 sindicate de acolo s-u certat între ele pentru reprezentativitate.. Eu ca primar mi-am făcut datoria, am convocat de două ori AGA pe această temă, am făcut lobby şi la Bioenergy, am avut o discuție și în Consiliul de Administraţie de la ACET, pentru a da un vot în acest sens. Sper ca să obţinem şi de la ceilalţi creditori votul pentru acordarea salariilor compensatorii. În calitatea de primar, am vrut întotdeauna să-i ajut, pentru că totdeauna sunt alături de oameni și nu este vina oamenilor de acolo, ci o problemă de sistem”, a spus Lungu.

Edilul Sucevei a spus că a avut în vedere intenţia de acorda ajutoare sociale de câte 1.500 de lei din bugetul local, însă dintre cei 90 de rămaşi pe liber, numai 5 s-au încadrat în condiţiile prevăzute de lege. Mai mult, o parte nici nu sunt de pe teritoriul municipiului Suceava.

Potrivit lui Lungu, pentru salariile compensatorii ale foştilor angajaţi,Primăria a asigră asigure 1,8 milioane de lei, bani care au ca sursă suma de 2,5 milioane de lei rămasă dintr-o anterioară majorare a capitalului social al Termica.

Nu este un cadou la Termica, este o despăgubire morală, oameni care nu au nicio vină ca Termica a intrat în faliment. Aşa cum ne-am preocupat ca ceilalţi salariaţi de la transport şi distribuţie să fie preluaţi de noul operator Thermonet, avem o obligaţie şi către cei rămaşi fără loc de muncă, iar noi, ca Primărie, suntem pregătiţi să acordăm această reparaţie morală”, a spus Lungu.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*