Inspectoratul Județean de Poliție Suceava are șef nou. Vezi despre cine este vorba!

29 martie 2016

masini politie (2)Comisarul de poliție, Oniu Liviu Stejărel, adjunct al Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, a fost împuternicit, printr-o dispoziție a Inspectoratului General al Poliției Române, să îndeplinească atribuțiile de șef al poliției județene. El a fost nominalizat să reprezinte IPJ Suceava, ca membru, în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Suceava. Totodată, a fost împuternicit ca adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție al județului, comisarul șef de poliție, Dorel Aicoboaie.

Aicoboae a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ din Bucureşti în anul 1990, începându-şi cariera la Poliţia Câmpulung Moldovenesc. După o scurtă perioadă, a ajuns la Poliţia din Vatra Dornei, unde a activat până în 2015, cu o scurtă pauză de trei ani, când a lucrat ca ofiţer în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor al IPJ Suceava. În anul 2008, comisarul-şef Dorel Aicoboae a fost numit şef al Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei, iar din 2011 a devenit comandant al Poliţiei municipiului Vatra Dornei. În luna octombrie a anului 2015, Dorel Aicoboae a ajuns adjunct al IPJ Suceava, funcţie ce a deţinut-o până în urmă cu o săptămână, când a fost împuternicit şef al Poliţiei sucevene.
like-facebook

Comisarul-şef Viorel Onea, originar din Fălticeni, care a îndeplinit funcția de şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava s-a pensionat la mijlocul lunii martie. El a activat în cadrul structurilor de poliţie de 30 de ani. În perioada august 1986 - iulie 1992 el a fost ofiţer operativ în cadrul Biroului de Investigare a Fraudelor de la IPJ Galaţi, pentru ca în perioada iulie 1992 - martie 1994 să ocupe funcţia de ofiţer specialist în cadrul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Galaţi. Din luna martie 1994, iar până în martie 2002 a fost ofiţer specialist în cadrul Serviciului Cercetări Penale a IPJ . Timp de mai bine de un an, până în august 2003, a ocupat funcţia de şef al Serviciului Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă în cadrul IPJ Suceava. De la 1 septembrie 2003 şi până în decembrie 2014 a fost adjunct al şefului IPJ Suceava, pe linie de ordine publică şi poliţie rutieră. În decembrie 2014 a fost împuternicit la conducerea IPJ Suceava, iar din iulie 2015 ocupă funcţia de şef al acestei structuri.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia