Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

Administratorul unei firme trimis în judecată. A țepuit statul cu peste 76.000 lei

femeie2Administratorul unei firme din județul Suceava a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru săvârşirea infracţiunilor de refuz nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale în scopul împiedicării verificărilor financiare şi evaziune fiscală.

Luminița Maricica Prindii, administrator al S.C. E. S.R.L. Moldoviţa, a ridicat, potrivit procurorilor, un număr de 6 blocuri de avize de însoţire primară şi 2 blocuri de avize de însoţire secundare (în total un număr de 400 avize) care au fost utilizate pentru livrări de materiale lemnoase, fără ca respectivele livrări să fie înregistrate în evidenţele contabile.

like-facebookAstfel, în perioada 2010 – 2012 diverşi agenţi economici au depus raportări în programul SUMAL (sistemul informaţional integrat de urmările a materialelor lemnoase), din care rezulta că, au efectuat achiziţii de material lemnos de la S.C. E. S.R.L. Moldoviţa. În urma cercetărilor s-au putut reconstitui un număr de 114 de avize de însoţire emise de către S.C. E. S.R.L. din care: 61 avize de însoţire primare pentru cantitatea totală de 1.679,77 mc. din care: 1529,8 mc. lemn rotund răşinoase, 105,09 mc. lemn foc răşinoase şi 44,88 mc. deşeuri răşinoase; 53 avize de însoţire secundare pentru cantitate totală de 857,01 mc. cherestea răşinoase şi 52,6 mc. deşeuri răşinoase.

În urma cercetărilor s-a stabilit că în perioada 2010-2012, administratorul S.C. E. S.R.L., inculpata Prindii Luminiţa-Maricica: a refuzat nejustificat să prezinte documentele legale organelor competente, în scopul împiedicării verificărilor financiare, inculpata Prindii Luminiţa-Maricica fiind invitată să participe la efectuarea inspecţiei fiscale;  în anul 2010 a beneficiat ilegal de rambursarea sumei de 9.738 lei reprezentând T.V.A. solicitat la rambursare, sumă ce a fost încasată prin compensare, consecinţa fiind prejudicierea bugetului de stat cu suma de 9.738 lei; în perioada 2010-2011, a omis să înregistreze în evidenţa contabilă a firmei un număr de 114 avize de însoţire materiale lemnoase ce reprezintă operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate din activitatea de producţie şi comercializare material lemnos către un număr de 14 beneficiari (persoane fizice şi juridice) în valoare totală de 674.661,28 lei, modalitate prin care s-a sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 14.244 lei, din care 14.161 lei – impozit pe profit şi 183 lei – T.V.A.

În anul 2012 S.C. E. S.R.L. nu a înregistrat în evidenţa contabilă venituri obţinute din vânzarea bunurilor în sumă de 209.565,65 lei şi nu a evidenţiat şi declarat T.V.A. colectată în sumă de 50.296 lei aşa cum rezultă din bilanţul contabil şi balanţa de verificare la 31.12.2012, întocmite şi semnate de către administratorul Prindii Luminiţa-Maricica, cauzând astfel bugetului de stat un prejudiciu în suma de 51.993 lei din care 1.697 lei – impozit pe profit şi 50.296 lei – T.V.A.
Prejudiciu total cert produs bugetului de stat este în sumă de 76.075 lei din care 15.858 lei – impozit pe profit şi 60.217 lei – TVA.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*