Luni 13 Mai 2024, Actualizat acum 133 zile 12:00 am

Nici locuitorii din Broșteni nu mai vor să fie orășeni. Au început demersurile pentru revenirea la statutul de comună

PRIMARUL ORASULUI BROSTENI  NICOLAE CHIRIACDupă Dolhasca, și locuitorii orașului Broșteni cer revenirea la statul de comună. Noul Cod Fiscal îi nemulțumește pe localnici care i-au cerut primarului să redevină săteni întrucât deși sunt orășeni nu se pot bucura de niciun avantaj. În timp ce locuitorii cer ca taxele și impozitele să le fie ca înainte 1 ianuarie 2016 și administrația locală să facă demersuri pentru revenirea la statutul de comună, aleșii locali ai PSD privesc inițiativa edilului Nicolae Chiriac ca pe un câștig electoral.
like-facebook
Ședința Consiliului Local Broșteni a fost destul de aprinsă, vineri, la proiectul de hotărâre de pe ordinea de zi, privind împuternicirea primarului orașului, Neculai Chiriac, pentru a se ocupa de demersurile necesare trecerii orașului la statutul de comună. Chiar dacă doi consilieri locali ai Partidului Social Democrat, Baroiu Titi-candidat din partea PSD la funcția de primar la alegerile din iunie 2016, și consilierul local Gheorghe Balan au susținut că proiectul depus de primar nu ar fi legal și că un consilier local ar fi trebuit să fie inițiatorul, în cele din urmă, după ce li s-a citit din legislație au înțeles că primarul unei unități administrativ teritoriale poate iniția orice proiect de hotărâre.

Trebuie amintit că odată făcut acest proiect de hotărâre urmează dezbateri publice cu populația privind organizarea referendumului și stabilirea unei date a acestui scrutin iar ulterior o altă ședință ordinară a Consiliului Local pentru aprobarea organizării acestuia.

„Creșterea taxelor și impozitelor se răsfrânge asupra populației care și așa are venituri mici. Noul Cod Fiscal i-a nemulțumit pe oameni pentru că prin noile calcule, trebuie să plătească mai mult. Sunt de acord să trecem la statutul de comună”, a spus primarul Nicolae Chiriac.

Trebuie amintit că pentru inițierea demersurilor unui referendum dar și pentru organizarea acestuia, proiectele de hotărâre trebuie să aibă aviz de legalitate de la Instituția Prefectului Suceava.

„Nu stabilim data organizării pentru că trebuie mai întâi să avem avizul Prefecturii pentru acest proiect de hotărâre”, a spus în plenul ședinței Consiliului Local, edilul orașului.

Consilier local PSD, Gheorghe Balan: „Ce vii cu așa cu o hotărâre, ce este campanie electorală? Eu nu votez așa ceva așa ceva… Nu ați pus referendum..”.

Consilier local PNL, Stelian Chirilă: „Dacă e așa…o lăsăm până după alegeri”.

Pe de altă parte, consilierul local liberal Baran Doru a spus că „orice hotărâre poate fi inițiată de către primar, chiar dacă primarul a luat-o înainte dar nu ne putem abține”.

Putea și o treime din consilierii locali să vină cu o propunere poate chiar mai bună ca aceasta dar nimeni nu a venit cu așa ceva. Următoarea dată, respectiv ședință de Consiliu Local după dezbaterile publice va stabili și data referendumului”,  a spus consilierul local Baran Doru.

După discuții pro și contra, deliberativul local a votat proiectul de hotărâre pentru începerea demersurilor de trecere de la statul de oraș la cel de comună.

Consilier local PSD Gheorghe Balan: „Acum noi dacă nu ridicăm mâna …. ne putem muta din Broșteni”.


Loading...

loading...

1 Comentariu

  1. dumitrescu says:

    buna ziua daca tot a-ti publicat discutii din sedinta de consiliu de ce nu a-ti publicat si faptul ca mi-a vandut terenul pe care eu detin contract de inchiriere achitat la zi si ca sa ascunda penalitatea comisa ma obliga sa caut un teren liber unde nu mai exista asa ceva.apoi faptul ca a initiat doua regulamente de punere in vanzare a locuintelor si prin inducerea in eroare a consiliului local sa votat unul ce incalca legea??de ce?

    Răspunde

Lăsați un comentariu

*