Joi 31 Octombrie 2024, Actualizat 12:00 am

Au băut până nu au mai știut de ei, apoi s-au urcat la volan. Polițiștii i-au prins

beat etilotestFaptul că au consumat băuturi alcoolice nu i-a împiedicat pe câțiva șoferi să urce la volan. Vineri, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier a oprit pentru control pe DN 2, pe raza localităţii Dărmăneşti, autoturismul condus de un bărbat de 30 de ani, din municipiul Suceava.

Întrucât mirosea a alcool, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

like-facebookSâmbătă, în jurul orei 00.05, un echipaj mixt poliție-jandarmi, în timp ce patrula pe strada Mihoveni, din satul Şcheia, a oprit pentru control autoturismul condus de un bărbat de 46 de ani din municipiul Suceava, care se deplasa având un mers sinuos pe carosabil. El a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice, dar a refuzat în prezența unui martor asistent să se supună testului cu aparatul etilotest şi prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Duminică, ora 00.27, un echipaj rutier din cadrul Poliției orașului Siret, a oprit pentru control pe str. 9 Mai din localitate, autoturismul condus de un tânăr de 19 ani, din comuna Zamostea. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cu toții s-au ales cu dosare penale.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*