Neglijența unei femei de 39 de ani din municipiul Suceava a costat-o scump. Joi, ea a mers la cumpărături și și-a lăsat mașina descuiată, cu motorul pornit. Când s-a întors la autoturism a avut parte de o surpriză extrem de neplăcută: bunurile din mașină lipseau.
A anunțat imediat polițiștii, care au stabilit că în cursul zilei, femeia a oprit autoturismul în faţa unui stand de vânzare a arbuştilor şi pomilor fructiferi din zona unui centru comercial din municipiul Suceava şi a intrat în interior, iar după circa 5 minute, când a revenit la maşină, a sesizat faptul că, persoane necunoscute i-au sustras poşeta în care avea un telefon, documente și alte obiecte de uz personal, valoarea prejudiciului fiind de circa 600 lei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de poliţişti în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, susțin reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Suceava.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia