Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

1,7 milioane de lei aprobate, în comisia de fonduri nerambursabile, pentur finanțarea echipei Rapid Suceava

Rapid CFR SuceavaPrimarul municipiului Suceava, Ion lungu, a declarat că a fost aprobat, luni, în comisia de fonduri nerambursabile, finanțarea echipei de fotbal Rapid Suceava cu suma de 1,7 milioane de lei pentru anul 2016.

Raportul comisiei va fi votat vineri, într-o ședință extraordinară a Consiliului Local. Lungu a spus că administrația locală sprijină sportul sucevean însă speră ca și proprietarii cluburilor sportive să atragă finanțări.
like-facebook
„Din păcate, observ cu suprindere vehicularea unor opinii din care reiese că Primăria Suceava nu sprijină sportul. Adevărul este că doar Primăria Suceava a fost și rămâne singurul finanțator constant și serios al sportului sucevean. Așa cum sunt sigur că știți, am alocat anual sume consistente pentru sport, mai ales pentru fotbal și handbal. Probleme tot apar în primele două luni ale anului, atunci când noi nu avem posibilitatea leglă să virăm bani pentru sport. De aceea sper din toată inima ca proprietarii cluburilor sportive să reușescă să atragă fonduri și din surse private, așa cum se întâmplă în toate celelalte județe din țară”, a spus edilul Sucevei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*