Marti 30 Aprilie 2024, Actualizat acum 120 zile 12:00 am

Trei eleve din Suceava vor participa la Olimpiada Internațională de Limbă Polonă. Vezi cine sunt!

olimpiada de limba polonaSâmbătă, la Dom Polski din Suceava s-au anunțat rezultatele celei de-a VI-a ediție a etapei naționale a Olimpiadei de Limba Polonă Maternă, organizată de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și Inspectoratul Școlar Județean Suceava în colaborae cu Uniunea Polonezilor din România și Comitetul Central al Olimpiadei de Literatură și Limba Polonă de la Varșovia.

Trebuie amintit că elevii care au luat parte la această etapă au trecut de etapa eliminatorie a olimpiadei organizate la nivelul școlilor dar și de etapa județeană. Timp de două zile, au avut de susținut proba de limba și literatură polonă șaptesprezece elevi din școlile gimnaziale din Poiana Micului și Solonețu Nou și șapte elevi de liceu de la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului.
like-facebook
Iată rezultatele obținute de participanți: la clasa a VII locul I a fost obținut de Monica Eugenia Marculeac din Poiana Micului, locul II de Ramona Dorosceac din Solonețu Nou, iar locul III a fost ocupat de Ana Iulia Drozdek din Poiana Micului. Mențiune a obținut Alexandra Vavrici din Solonețu Nou.

La clasa a VIII- locul I a fost ocupat de Mariana Justyna Drozdek din Poiana Micului, locul II de Claudia Marculeac din Solonețu Nou, iar locul III de Lucian Revai din Solonețu Nou. Mențiune a obținut Ana Iuliana Balac din Poiana Micului.

La clasa a IX -locul I l-a obținut Janinka Monica Balac din Solonețu Nou. La clasa a XI locul I a fost ocupat de Cristina Iuliana Marculeac din Poiana Micului, locul II de Maria Antonina Drosceac din Solonețu Nou, iar locul III de către Lucia Gabriela Alexandrovici din Pleșa.

La clasa a XII -locul I a fost obținut de către Bernadeta Balac din Poiana Micului care a avut cel mai bun rezultat dintre toți participanții de la liceu.

Pentru a participa la Olimpiada Internațională de Limba și Literatura Polonă s-au calificat: Bernadeta Balac, Cristina Marculeac și Antonina Drosceac, care au obținut cele mai bune rezultate.

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice i-a premiat pe premianți cu diplome și premii în bani. Premiile au fost finanțate și de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, de Uniunea Polonezilor din România precum și de Ambasada Republicii Polone la Bucureşti din fondurile pentru diaspora poloneză ale Ministerului Afacerilor Externe al R.P.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*