Joi 28 Martie 2024, Actualizat 12:00 am

11 accidente de muncă, în județul Suceava, în doar o lună

ambulanta-accidentInspectorii de muncă suceveni au efectuat un număr de 113 controale, în luna februarie, în domeniul Securității și Sănătății în Muncă. În urma controalelor efectuate s-au aplicat un număr de 141 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 38.000 lei.

like-facebookCele mai frecvente deficiențe au fost: plan de prevenire şi protecţie lipsă sau incomplet; instrucțiuni proprii de securitate și sănătate în muncă insuficiente; instruire insuficientă.

În luna februarie la Inspectoratul Teritorial de Muncă au fost comunicate un număr de 11 evenimente.

În perioada 01.02.2016 – 29.02.2016 activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava a avut ca obiectiv principal realizarea „Programului de acţiuni al Inspectoratului Teritorial de Muncă pe anul 2016”, a obiectivelor stabilite potrivit Legii 108/1999 republicată, a Legii 53/2003 republicată şi a Legii 319/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

În perioada mai sus menţionată inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava au efectuat un număr de 336 controale, din care 223 în domeniul relaţiilor de muncă şi 113 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru deficienţele constatate au fost aplicate un număr de 230 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 140.500 lei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*