Vineri 03 Mai 2024, Actualizat acum 123 zile 12:00 am

Sucevean cercetat după ce a fost prins cu peste 50 de kg de pește fără documente

pestePolițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Isaccea un sucevean care transporta, cu un autoturism, 56 de kilograme de pește fără documente justificative.

Luni, polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea — Garda de Coastă au oprit pentru control, un autoturism marca Volkswagen Golf înmatriculat în Suceava condus de cetățeanul român R.I., în vârstă de 47 de ani.

like-facebookÎn urma controlului, în autoturism a fost găsită cantitatea de 56 kilograme pește din specia caras, pentru care bărbatul nu a putut prezenta documente de proveniență.

„Polițiștii de frontieră au ridicat în vederea confiscării întreaga cantitate de pește, care a fost predată spre valorificare unei societăți comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar în cauză efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de, transportul peștelui fără documente legale’, faptă prevăzută și pedepsită de art. 64 din O.U.G. 23/ 2008, modificată și aprobată prin Legea 317 /2009”, se arată într-un comunicat de presă.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*