Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

Sediul Primăriei Suceava va fi refăcut printr-un proiect european

primaria suceavaSediul Primăriei Suceava va fi reabilitat printr-un proiect european. Edilul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că imobilul care adăpostește Primăria Suceava va face parte dintr-un amplu proiect de reabilitare energetică care va fi depus în cadrul Programului Operaţional Regional (POR)2014-2020. Lungu a spus că municipiul Suceava merită să aibă o clădire reprezentativă deși până acum de când s-a aflat la conducerea orașului s-a axat doar pe infrastructură. El a mai amintit că atât fațada, cât și interioarele trebuie reabilitate inclusiv sala unde au loc ședintele Consiliului Local.

like-facebookVrem să facem o reabilitare energetică profundă -, aşa este titulatura în lege, pe Axa 3 a Programului Operaţional Regional 2014-2020”, care va cuprinde anveloparea clădirii, reabilitarea faţadei, izolarea planşeului superior, schimbarea ferestrelor şi înlocuirea instalaţiilor de electrice iluminat. Până acum ne-am concentrat pe abordarea problemelor de infrastructură, reşedinţa de judeţ trebuie să aibă şi o clădire reprezentativă, în aşa fel încât oaspeţii Sucevei să fie primiţi cum se cuvine. Avem musafiri, oaspeţi, înfrăţiri şi, atunci, o carte de vizită este şi clădire Primăriei”, a spus Lungu.

Și în urmă cu trei ani, Lungu a vrut să reabliteaze termic imobilul cu fonduri europene însă nereglementarea situaţiei patrimoniale dintre Consiliul Judeţean şi Primărie, o parte a imobilului care adăposteşte compartimentele şi serviciile executivului municipal, fiind proprietate a instituţiei judeţene, a dus la respingerea acestuia.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*