Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Bacteria toxică din râul Bistrița ține autoritățile în alertă

parauAdministraţia Bazinală a Apelor „Siret” Bacău a derulat procedura de achiziţie a unui studiu privind cunoaşterea, geneza, evoluţia şi stabilirea soluţiilor şi măsurilor pentru eliminarea surselor de impurificare cu Clostridium perfringens, în vederea asigurării unei stări bune de calitate a apelor râului Bistriţa şi afluenţilor acestuia.

like-facebookPrefectul judeţului Suceava, Constantin Harasim, a declarat că atât calitatea apelor râului Bistriţa cât şi afluenţilor acestuia este monitorizată în permanenţă, angrenaţi fiind inclusiv agenţii hidrotehnici din zonă. Aceştia au misiunea de a se deplasa pe malurile şi în albiile majore ale cursurilor de apă, cu scopul de a depista eventualele descărcări ilegale de ape uzate, cât şi existenţa depozitelor de gunoi animalier care ar putea fi antrenate în aval.

Harasim susține că, din analizele fizico-chimice efectuate până acum în laboratorul SGA Neamţ, pe probele de apă prelevate din secţiunile de control, nu rezultă modificări ale clasei de calitate, „aceasta situându-se în stare bună”. Însă, în momentul de faţă analize pentru depistarea bacteriei Clostridium perfringens sunt în curs de desfăşurare atât la Compania judeţeană „Apa Serv” Neamţ, cât şi la Direcţia de Sănătate Publică Neamţ.

Pe de altă parte, în vederea descoperirii surselor de infestare, Administraţia Bazinală a Apelor „Siret” Bacău a comandat în regim de urgenţă, contracost, la DSP Neamţ, efectuarea de analize pentru Clostridium perfringens, în 5 secţiuni ale râului Bistriţa, în amonte de municipiul Piatra Neamţ, până în municipiul Vatra Dornei. Întrucât prezenţa bacteriei Clostridium perfringens a fost semnalată şi în aval de municipiul Vatra Dornei, foarte aproape de acesta, secţiunile de investigare au fost suplimentate, verificări făcându-se şi în amonte de municipiul staţiune.

„Analizele fizico-chimice actuale indică o calitate a apelor bună şi foarte bună din punct de vedere fizico-chimic, iar valorile nu prezintă modificări faţă de cele anterioare”,
a declarat Harasim.

Prefectul Sucevei, despre bacteria toxică din ape: Prefectul de Neamț spunea că există tendința că ar veni din Suceava


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*