Aproximativ 4000 de credincioși au așteptat, vineri seară, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, racla cu sfintele moaște ale Sfântului Nectarie care au fost aduse spre cinstire și închinare de o delegație de fețe monahale din Grecia.
Mâna dreaptă a Sfântului Nectarie, despre care se spune că este vindecător de cancer, de la Mănăstirea Eghina din Grecia, a ajuns în jurul orei 18.30, la complexul monahal, fiind așezată spre închinare în biserica nouă a Mănăstirii.
Delegația din Grecia a avut binecuvânatrea Mitropolitului Efrem locul de unde au fost aduse sfintele moaște dar si a IPS Pimen -Arhiepiscopul Sucevei si Radautiului.
Biserica Mănăstirii Sihăstria Putnei s-a dovedit a fi neîncăpătore pentru miile de credincioși veniți să particepe atât la taina sfântului maslu cât și la sfânta liturghie oficiate de P.S.Macarie înconjurat de un sobor de preoți si diaconi. Racla care adăposteșe un fragment din mâna dreaptă a Sfântului Nectarie a fost așezată spre închinare iar cei care au părinți, frați sau rude cu suferințe grave s-au rugat toată noaptea cerând ajutorul Sfântului Nectarie.
Mâna dreaptă a Sf Nectarie a fost adusă pentru prima dată la complexul monahal din comuna Putna iar oamenii au venit să se roage, să ceară ajutorul pentru a-i scăpa de necazuri și boli. Sfântul Nectarie s-a născut în Tracia,pe actualul teritoriu al Turciei,pe 1 octombrie 1846,fiind crescut împreună cu cei șase frați ai săi, în dreapta credință.
„Oamenii vin pentru că simt ajutorul lui Dumnezeu prin mijlocirile Sf Nectarie. Să vezi vineri seara 3-4000 de oameni asteptand venirea Sfintelor Moaște și să se închine cu atâta evlavie nu este puțin lucru”, ne-a spus starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei, arhimandrit Nectarie Clinci.
Sf. Ierarh Nectarie este unul dintre cei mai noi sfinţi canonizaţi în Biserica Greciei, şi unul dintre cei mai mari teologi ai începutului de secol XX.
S-a născut în anul 1846 şi a fost, pe rând, profesor de religie, arhimandrit, consilier patriarhal, Mitropolit onorific de Pentapole, director al unei şcoli teologice din Atena şi întemeietor al Mănăstirii Sfânta Treime din insula Eghina.
S-a mutat către Domnul pe data de 8 noiembrie 1920, în urma unei boli canceroase, iar după douăzeci de ani, sfintele sale moaşte, care izvorau mir, au fost scoase din mormânt şi aşezate în biserica mănăstirii din Eghina, pentru cinstire şi binecuvântare.
În anul 1961, Sinodul Bisericii din Grecia şi Patriarhia de Constantinopol, l-au canonizat ca sfânt, cu zi de prăznuire pe 9 noiembrie, urmare a numeroaselor minuni care se făceau la moaştele sale.
Insula Eghina este locul unde sfântul a păstorit poporul lui Dumnezeu, iar mănăstirea a fost ctitorită chiar de Sf. Nectarie, în timpul vieții sale. Mâna sa dreaptă este, după cum ne spune Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, „cea cu care sfântul ierarh a binecuvântat, mângâiat și ocrotit pe toți cei ce veneau cu credință și cu dragoste la el. Ca răsplătire pentru această dragoste purtată credincioșilor, Dumnezeu l-a hărăzit pe Sf. Nectarie cu darul tămăduirii bolilor sufletești și trupești, în special cele de cancer”.
Racla cu mâna dreaptă a Sf Nectarie a plecat spre cinstire și închinare sâmbătă după-amiază la Mănăstirea Gheorghițeni.