Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

Războiul dintre Aurel Olărean și fosta directoare de la Asistența Socială se mută la Tribunalul Suceava

olarean la prefect (2)Tribunalul Suceava va rejudeca procesul primarului suspendat al municipiului Rădăuți, Aurel Olărean și Mironescu Marinela Paraschiva, fostă directoare la Direcția de Asistență Socială a municipalității, după ce cauza s-a aflat în instanță la Judecătoria Rădăuți. Decizia a fost luată de Secția Contencios Administrativ a Curții de Apel Suceava, fiind definitivă.

like-facebookTrebuie amintit că în data de 12 februarie 2014, femeia l-a chemat în instanță pe edilul de atunci, Aurel Olărean, solicitând Judecătoriei Rădăuți ca prin decizia ce se va pronunța să-l oblige pe primar la plata sumei de 100.000 de lei cu titlu de daune morale, respectiv prejudiciu de imagine, suferință psihică și umilire precum și la obligarea cheltielilor de judecată.

În data de 11 decembrie 2014, s-a admis în parte acțiune civilă a lui Mironescu. Primarul suspendat a fost obligat să achite reclamantei suma de 50.000 de lei cu titlu de daune morale și 1.100 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe, Aurel Olărean a declarat apel la Tribunalul Suceava care a admis excepția necompetenței juncționale a Secției Civile și trimis apelul spre competență soluționare Secției de Contencios administrativ a Tribunalului Suceava.

Instanța a reținut că potrivit art. 109 din Legea nr.188/1999 litigiile privind raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanței de contencios administrativ, iar competența în prima instanță aparține tribunalului și nu judecătoriei.

Fosta directoare a intrat în război cu primarul de atunci, Aurel Olărean, după ce, la 8 octombrie 2010, edilul a semnat o dispoziţie prin care Mironescu a fost mutată temporar la Serviciul Impozite şi Taxe. Această dispoziţie a fost anulată în instanţă, iar angajata Primăriei şi-a recuperat cheltuielile de judecată, aproape 1.800 lei, prin intermediul executorului judecătoresc.

Pe 12 octombrie 2010, primarul Olărean semnase o altă dispoziţie prin care Marinela Mironescu îşi pierdea indemnizaţia de conducere, iar la 3 ianuarie 2011 era destituită din funcţie. Si aceste dispoziţii ale primarului au fost atacate în instanţă, Marinela Mironescu fiind reangajată pe 3 mai 2011, pentru ca la 5 mai să fie mutată din nou temporar pe alt post.

În cele din urmă, Mironescu a renunțat la slujba de la Primăriei și a devenit mediator însă a continuat  bătălia în instanță. Edilul suspendat, Aurel Olărean, susține că decizile pe care le-a luat erau legale și că hotărârea instanței de la Judecătoria Rădăuți nu poate fi luată în considerare atâta vreme cât nu avea atribuții în acest sens.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*